Ludovic Orban, despre strategiile din interiorul PNL: „Dacă cineva își imaginează că poate să-mi închidă gura...”
- Sabina Popescu
- 27 septembrie 2021, 12:52
Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, face declarații despre campania PNL din ultimele patru luni de zile și alegerile din interiorul partidului, după ce și-a dat demisia de la șefia Camerei Deputaților la președintele liberalilor, Florin Cîțu.
UPDATE: Ludovic Orban spune că și-a cerut scuze de la românii care l-au oprit pe stradă și „i-au bătut obrazul” pentru că i-a convins să voteze cu Klaus Iohannis la ultimele alegeri prezidențiale din România, în contextul în care șeful statului a sifdat Constituția, participând la Congresul PNL.
„Având în vedere că am un mare merit în realegerea lui Klaus Iohannis, nu ar fi normal să vorbesc eu acum despre suspendarea președintelui (...) Le-am cerut scuze foarte multor români care m-au abordat direct și le-am cerut scuze că i-am convins să voteze cu Iohannis. Au fost oameni care au crezut în mine și le-am cerut scuze pentru că i-am convins să voteze cu Iohannis”, a spus fostul președinte al PNL, luni.
Știre inițială: „Am trimis la partid demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, o demisie aflată la dispoziția președintelui PNL pentru a fi depusă în momentul în care consideră că este necesară această depunere. N-am depus demisia la Camera Deputaților pentru că dacă astăzi mi-aș fi dat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților la Camera Deputaților, cel mai probabil în situația politică în care ne găsim, președinte al Camerei Deputaților ar fi putut ajunge un pesedist și nu vreau să fac niciun cadou PSD”, a anunțat fostul președinte al PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban îi impune termene președintelui PNL: „Demisia mea nu este la dispoziția domnului Cîțu pe o perioadă nelimitată”
„Demisia mea nu este la dispoziția domnului (n.r. Florin) Cîțu pe o perioadă nelimitată. În cazul în care într-un termen de maximum 15 zile ea nu va fi depusă la Camera Deputaților, la finalul perioadei îmi voi depune eu personal demisia. Am anunțat această decizie, este o decizie irevocabila, pe care o voi pune în practică.
Lăsând la o parte argumentele pe care le-am folosit, există un motiv foarte puternic care mă determina să fac acest gest. Dacă cineva își imaginează că poate să-mi închidă gura după ceea ce s-a întâmplat sâmbătă și duminică înseamnă că nu mă cunoaște. Sâmbătă și duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârșite vreodată într-un partid politic, în ultimii 31 de ani.
După o campanie în care racolarea în echipa câștigătoare s-a făcut mai mult cu arcanul, după o campanie în care au fost dați afară din funcții publice zeci de susținători ai mei din PNL, după o campanie caracterizată prin presiuni, amenințări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, după o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanții PNL din administrația locală, după o campanie în care președintele PNL a fost atacat mai mârșav deât a fost vreodată atacat de PSD, totul a culminat cu un așa zis Congres în care a fost încălcat în mod flagrant și grav un drept fundamental în democrație - libertatea de a alege, dreptul de a alege liber.
Florin Cîțu, acuzat de „cea mai puternică lovitură” împotriva democrației. Ludovic Orban: „Nu pot fi înfrânt”
Mecanismele de control și de presiune utilizate parcă sunt desprinse din apanajele regimurilor totalitare. Să vezi miniștri, primari, președinți sau vicepreședinți de CJ, liderii grupurilor de la Senat sau alți parlamentari cum împiedică exercitarea dreptului liber la vot, cum controlează voturile, este fără precedent în democrație.
Planificatorii acestei lovituri de partid care au orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democrației și uneltele lor jalnice din afara și din interiorul partidului și-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL și l-au transformat în ceva ce nu a fost niciodată. L-au coborât și au distrus aproape imaginea publică a PNL.
Multă lume se întreabă ce voi face. Vreau să transmit un mesaj simplu și clar - rămân același om. Nu pot fi înfrânt. Și dacă nu mai sunt președinte al PNL, voi continua lupta pentru lucrurile în care cred cu și mai multă energie, cu și mai multă hotărâre decât până acum. Democrația este fundamentală pentru evoluția societății românești. Despre ce democrație am mai fi putut vorbi dacă metodele folosite la congresul PNL ar fi fost folosite în scrutinuri de alegeri de către cei care au confiscat vremelnic pârghiile de putere în PNL?”, a declarat luni fostul președinte al PNL, Ludovic Orban.