LOVITURĂ pentru TOȚI ROMÂNII. Decizia luată de URGENȚĂ declanșează ALERTA NAȚIONALĂ
- Adrian Dumitru
- 17 octombrie 2018, 19:53
BNR a decis să limiteze gradul de îndatorare. Astfel, conform noilor termeni la creditele în lei va fi de 40% din venitul net, iar la valută 20%.
Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și de 20% la cele în valută, se arăta într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR), de miercuri.
Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat, miercuri, de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Modificările la regulament se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.
Potrivit BNR, toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019 se soluționează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă. Asta chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019. Aici sunt incluse atât solicitările de credit pentru programul Prima Casă (dar şi pentru alte programe guvernamentale adresate persoanelor fizice),