Lovitură de teatru la Înalta Curte. Ce au decis judecătorii în cazul Alina Bica

Lovitură de teatru la Înalta Curte. Ce au decis judecătorii în cazul Alina Bica

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație au luat o decizie care poate fi crucială pentru fosta șefă a DIICOT, Alina Bica

Mai exact, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au admis, în pincipiu, recursul în casație formulat de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, împotriva condamnării la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Practic a fost solicitată desființarea deciziei ÎCCJ prin care un Complet de 5 judecători, cu ignorarea hotărârii CCR pe lipsa completelor specializate, a dispus condamnarea Alinei Bica, deși avea obligația de a retrimite cauza la rejudecare.

Mobilizare generală la MAI! Poliția Română ia cu asalt grupările de interlopi. Zeci de percheziții în toată țara

Elena Udrea, audiată la CAB. Fostul ministru, judecat

Astfel, Alina Bica a făcut un prim pas pentru desființarea condamnării. Este vorba despre o condamnare în care un Complet de 5 judecători al ICCJ a ignorat decizia CCR privind lipsa completelor specializate la instanța supremă, hotărând executarea fostei șefe DIICOT, deși cauza trebuia trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

Decizia a fost luată luni, 21 septembrie 2020, de un Complet de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Alina Bica împotriva deciziei penale nr. 284 din 27 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul 3067/1/2018, prin care a fost menținută sentința de la fond prin care un complet de 3 judecători ICCJ o condamnase pe fosta șefa DIICOT la 4 ani închisoare cu executare.

Soluția Înaltei Curți de admitere în principiu a recursului în casație nu schimbă, deocamdată, cu nimic situația juridică a Alinei Bica, fiind vorba doar despre un prim pas făcut spre anularea deciziei de condamnare care va fi dipsusă doar în cazul admiterii recursului în casație, transmite luju.ro

În minuta ICCJ pronunțată luni, 21 septembrie 2020, în dosarul 2180/1/2020, se arată:

„În baza art. 440 alin. (4) din Codul de procedura penală, admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 284 din dată de 27 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 3067/1/2018. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casație, la Completul de 5 Judecători – Penal P1 - 2020.

Fixează termen de judecată, în ședința publică, la dată de 2 noiembrie 2020, pentru când se citează recurentă inculpata Bica Alina Mihaela. Se va incunostiinta apărătorul ales al recurentei inculpate Bica Alina Mihaela cu privire la termenul acordat. Se va emite adresa la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru recurentă inculpata. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi, 21 septembrie 2020”.

Detalii despre acest caz le puteți citi pe Luju.ro