Loteria vaccinurilor. Marele premiu pus la bătaie, un milion de dolari

Loteria vaccinurilor. Marele premiu pus la bătaie, un milion de dolariSursa foto: Arhiva EVZ

Pe fondul dificultăților înregistrate de SUA în procesul de vaccinare, autoritățile recurg la diverse măsuri de stimulare a populației. Guvernatorul statului Ohio, Mike DeWine, oferă cetățenilor ocazia de a câștiga un milion de dolari, prin organizarea unei loterii pentru adulții vaccinați.

Procesul de vaccinare se află, în ultimele săptămâni, pe o pantă descendentă în Statele Unite ale Americii. Guvernanții consideră că descreșterea în cauză se datorează ezitării cetățenilor de a se vaccina împotriva coronavirusului. Prin urmare, unii șefi de stat apelează la mai multe măsuri pentru a stimula populația să se vaccineze.

Persoanele adulte, rezidente în statul Ohio, SUA, care s-au imunizat împotriva Covid-19, pot să câștige un milion de dolari, potrivit guvernatorului statului. Mike DeWine organizează o loterie pentru persoanele vaccinate, în următoarele cinci săptămâni. Fondurile financiare vor fi asiguate de către Guvern, din fondurile de ajutor dedicate coronavirusului. 

Loteria - o risipă de bani?

Decizia guvernatorului statului Ohio a stârnit tot felul de reacții din partea publicului. Mike DeWine susține, însă, că loteria în cauză nu reprezintă o risipă de bani. 

„Știu că unii ar putea spune <DeWine, ești nebun!>”, a mai scris guvernatorul statului Ohio pe Twitter

Guvernatorul a declarat că este în cunoștință de cauză de unele reproșuri cu privire la banii pe care îi va investi în loteria în cauză. Cu toate acestea, “adevărata risipă, în acest punct al pandemiei, când vaccinul este disponibil oricui, este pierderea unei vieți din cauza coronavirusului”, a transmis Mike DeWine pe Twitter. 

Mike DeWine a anunțat că va reveni cu detalii în acest sens, în zilele ce vor urma. Primul câștigător va fi anunțat pe 26 mai. 

Procesul de vaccinare în SUA întâmpină greutăți

Deși SUA este considerată lider mondial în ceea ce privește procesul de vaccinare, se pare că autoritățile americane au întâmpinat dificultăți în ultimele săptămâni. Vaccinarea se află pe o pantă descendentă, iar autoritățile sunt de părere că această descreștere a fost înregistrată pe fondul ezitării cetățenilor de a se imuniza împotriva coronavirusului.

Președintele SUA, Joe Biden, își propune vaccinarea a 70% dintre cetățenii americani adulți, până la celebrarea Zilei Independenței, care are loc pe data de 4 iulie. La momentul actual, SUA a reușit să vaccineze 58,7% dintre cetățenii adulți, potrivit alephnews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News