Londra preia controlul asupra "turismului social"

Londra preia controlul asupra "turismului social"

Imigranţii est-europeni din Marea Britanie trebuie să demonstreze că au venituri de cel puţin 149 de lire sterline pe săptămână, timp de trei luni, înainte de a avea dreptul la beneficii sociale.

Aceste noi prevederi din legislaţia britanică vor intra în vigoare la 1 martie şi reprezintă una dintre măsurile menite să stopeze imigraţia din estul Europei. Ministrul pentru Bunăstare, Esther McVey, a declarat că măsura va ajuta la "protecţia integrităţii" sistemului de protecţie socială. Reforma socială "oferă noi speranţe şi noi oportunităţi" oamenilor şi este o parte a "misiunii sale morale", a scris premierul David Cameron într-un articol pentru Daily Telegraph. Reguli mai stricte Miniştrii britanici susţin că principiul potrivit căruia cetăţenii ţărilor UE au dreptul de a trăi şi munci în orice ţară membră UE nu presupune automat şi dreptul de a cere beneficii sociale în alte ţări decât cea de origine. Ei spun că a devenit mult prea facil pentru imigranţii din celelalte 27 de state ale UE să aibă acces la serviciile publice din Marea Britanie, cum ar fi alocaţii de stat şi servicii de sănătate. Orice imigrant care declară, de acum încolo, că are un venit mai mic de 149 de lire pe săptămână (suma va creşte la 153 de lire, în anul fiscal 2014-2015) va putea fi bănuit că nu se află în Marea Britanie pentru a lucra legal. Dacă nu trece testul celor trei luni, lucrătorul străin nu va fi eligibil să primească alocaţie de şomaj, de pildă. Potrivit unui studiu din octombrie 2013, numărul lucrătorilor străini din Marea Britanie veniţi din ţările UE era de 797.000 de persoane, din care din Europa de Est 693.000, iar dintre aceştia din România şi Bulgaria erau 141.000. Din Africa se află la muncă în Regatul Unit 625.000 de oameni, din Pakistan 292.000, din SUA 116.000, iar din restul lumii 1.021.000 de persoane. Potrivit datelor UE, doar 2% dintre cei care solicită alocaţie pentru şomaj sunt imigranţi din ţările Uniunii. După isteria declanşată înainte de 1 ianuarie 2014, legată de afluxul de imigranţi români şi bulgari, David Cameron a sugerat recent că numărul celor care au sosit în Marea Britanie până acum a fost "rezonabil". Statutul de "lucrător" oferă drept la alocaţie pentru copii, credit fiscal pentru copii, ajutor pentru locuinţă şi alocaţie de şomaj