Locuri de muncă pentru toată lumea! Platformă online destinată șomerilor
- Ionel Sclavone
- 8 decembrie 2020, 07:09
Românii aflați în căutarea unui loc de muncă, în această perioadă de de criză, provocată de pandemia de COVID-19, vor putea să-și încerce norocul pe o nouă platformă online.
Compania Coca-Cola HBC România, în parteneriat cu The Social Incubator, organizaţie non-guvernamentală care sprijină integrarea socială şi profesională a persoanelor vulnerabile din România, au lansat Lucrezdinnou.ro. Aceasta este prima platformă online de reconversie profesională menită să-i ajute pe cei care şi-au pierdut locul de muncă în contextul pandemiei de COVID-19.
Platforma are obiectivul de a sprijini reducerea şomajului în România și oferă resurse educaționale pentru reorientarea în carieră. De asemenea, pe această platformă vor fi afișate opţiuni de job-uri disponibile pentru utilizatori. Astfel, platforma Lucrezdinou.ro găzduieşte o bază de date actualizată în permanenţă cu ultimele locuri de muncă disponibile pe cele mai mari platforme de job-uri din România, atât din mediul privat, cât şi din mediul public.
Proiectul este sprijinit de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), partener al acestei iniţative.
Lucrezdinnou.ro se adresează persoanelor care şi-au pierdut locul de muncă şi sunt în căutarea altuia nou, având în vedere că o parte din industrii au fost grav afectate de pandemie, iar altele au crescut în această perioadă. Această platformă îi oferă utilizatorului instrumente de reconversie profesională precum testele de carieră, training-uri video şi sfaturi care îl pot ajuta să se reorienteze către alt domeniu de activitate.
În etapa de lansare, platforma Lucrezdinnou.ro va aduna locurile de muncă disponbile prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi pe platformele Bestjobs, Hipo, Olx şi jobZZ.
Cine promovează platforma de job-uri
Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având în 2019 vânzări de peste 2,2 miliarde de unităţi. Compania are operaţiuni în 28 de ţări și deservește peste 600 milioane de oameni. Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi.
Asociaţia The Social Incubator a fost înfiinţată în aprilie 2014, pentru a determina o schimbare reală şi sustenabilă în vieţile persoanelor vulnerabile din România. Asociaţia susţine integrarea socială şi profesională prin dezvoltarea şi implementarea de programe de dezvoltare personală, educaţie, integrare pe piaţa muncii, reconversie profesională, precum şi prin identificarea de soluţii concrete care produc rezultate cu impact pe termen lung.
În 6 ani de activitate, peste 6.000 de tineri provenind din medii vulnerabile localizaţi în 28 de judeţe din România au beneficiat de activităţi de dezvoltare personală şi orientare în carieră.