Un profesor de la o universitate reputată din Bologna i-a îndemnat pe studenţi să copieze în semn de protest faţă de cazurile numeroşilor profesori acuzaţi de plagiat.
"Vă anunţ că nu vă voi supraveghea pentru a vedea dacă copiaţi (...) pentru că nu pot să vă cer să respectaţi reguli pe care Universitatea din Bologna permite să fie încălcate de profesori", notează într-o scrisoare Luccio Piccio, profesor de Economie Politică la una dintre cele mai vechi universităţi mondiale, Alma Mater Studiorum, fondată în 1088.
În scrisoarea sa, Piccio face referire la numeroase cazuri dovedite de plagiat implicând anumiţi colegi ai săi şi care nu au avut consecinţe pentru cei vizaţi, în virtutea legii "omerta" care domneşte, potrivit lui, în cadrul universităţii.
Unul din cazurile citate de Piccio datează din ianuarie 2015, când un responsabil al unei importante instituţii ştiinţifice "i-a scris directorului departamentului nostru pentru a-i semnala că un profesor a copiat de la alţi autori" iar acel profesor a fost numit recent în fruntea "unui celebru institut de cercetare din Bologna".