Locuitorii din Chişinău ar putea plăti mai puţin pentru căldura din locuinţe

Locuitorii din Chişinău ar putea plăti mai puţin pentru căldura din locuinţeLei moldovenești. Sursa foto: diez.md

Republica Moldova. Locuitorii din Chişinău, obişnuiţi cu tarife ridicate şi majorări permanente la agentul termic, în prag de iarnă au primit o veste bună. Întreprinderea Termoelectrica, principalul furnizor de agent termic în Capitală a dat asigurări că nu va majora tariful la agentul termic pentru iarna care vine. Şi chiar sunt premize pentru ieftinire tarifului la agentul termic.

Astfel,tariful actual de 2.510 lei pentru o gigacalorie ar putea fi mai mic sau, cel puţin, va rămâne neschimbat.

Motivul care ar putea duce la micşorarea tarifelor

Tariful la agentul termic s-ar putea micşora datorită faptului că s-au achiziţional gaze la preţuri mai mici decât cele prognozate.

„La cifrele care le-a anunțat Energocomul, motiv de a crește tariful nu este. Teoretic și cred că și practic după ce ANRE își va face exercițiul lor pot să existe premise să scadă tariful. Dacă devierile au fost compensate, au fost recuperate în așa fel ca întreprinderea să-și ia banii care trebuie să-i dea pe combustibil și să nu rămânem în pierderi”, a declarat pentru TV 8 Iurie Razlovan, directorul Termoelectrica.

Calorifer

Calorifer. Sursa foto: agora.md

Când vor avea locuitorii Chişinăului căldură în apartamente

Sezonul de încălzire în municipiul Chișinău va începe pe 23 octombrie, deși vremea deja s-a răcit simţitor. Termoelectrica anunță că infrastructura este pregătită în proporție de 95%, Primăria Chișinău a stabilit data pentru pornirea căldurii în capitală, conform dispoziției semnate de edilul Ion Ceban.

Până în prezent, la rețeaua centralizată au fost conectați, la solicitare, puțin peste o sută de consumatori din fondul locativ din Chișinău și suburbii (aproape 2900, în total, sunt deserviți de Termoelectrica), 170 de instituții de învățământ și 18 spitale. Termoelectrica acoperă, în sezonul de încălzire, 70% din necesarul de energie termică al municipiului.

Furnizorul de agent termic, înglodat în datorii

În pofida prognozelor optimiste, furnizorul de căldură este departe de a depăși problemele financiare acumulate de-a lungul anilor. Datoriile istorice pentru gaze constituie aproape două miliarde de lei.

Întreprinderea Termoelectrica datorează 1,3 miliarde de lei către Energocom și peste 660 de milioane de lei către Moldovagaz. În timp ce cu Energocom a fost stabilit un grafic de achitare pentru o perioadă de 15 ani cu Moldovagaz nu s-a ajuns, deocamdată, la un consens.

Întreprinderea recunoaște că aceste datorii, iar putea crea probleme serioase atunci când prin lege va fi oblifată să cumpere gaze de pe piața liberă.

Ne puteți urmări și pe Google News