Locomotiva unui tren a luat foc în timpul mersului. Pompierii au intervenit

Locomotiva unui tren a luat foc în timpul mersului. Pompierii au intervenit Incendiu. sursa foto: ISU Prahova

Un tren de marfă care a plecat din Stația CFR Brazi a fost oprit de urgență, după ce locomotiva care îl tracta a fost cuprinsă de un incendiu. Incidentul va fi investigat de Agenția de Investigare Feroviară.

Din primele informații este vorba despre un incendiu care a avut loc la compartimentul motor. Mecanicul a observat fum care provenea din interiorul locomotivei și a sunat de urgență la 112.

Tenul a fost oprit în Stația CFR Crivina, unde pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, pentru a lichida incendiul.

La fața locului a ajuns și o ambulanță de la SMURD, pentru acorda primul ajutor medical celor doi mecanici, aflați la bordul locomotivei.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Incendiul se manifestă la locomotiva unui tren de marfă. Mecanicul a întreprins masurile specifice de protecție prin decuplarea acesteia de restul vagoanelor”, a transmis ISU Prahova, citat de cei de la Stiripesurse.

Locomotiva aparține unui operator privat de marfă, de la calea ferată.

Incendiul este anchetat de Agenția de Investigare Feroviară

Incidentul este anchetat inspectorii de la Agenția de Investigare Feroviară din România.

Potrivit legilor în vigoare, toate incidentele care au loc la calea ferată se investighează de către această autoritate competentă să emită o concluzie finală.

De altfel, cei de la Agenția de Investigare Feroviară din România au anunțat că au deschis o altă anchetă, în legătură cu un incident care a avut loc în urmă cu patru zile, mai exact în data de 18 aprilie 2023.

Incidentul feroviar a avut loc între stațiile Sânnicolaul Mare și Cenad, din județul Timiș. Un automotor care transporta pasageri a deraiat.

”S-a decis deschiderea unei investigații pentru accidentul feroviar produs la data de 18.04.2023, ora 19:26, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Timișoara, secția de circulație Sânnicolau Mare – Cenad (secție neinteroperabilă gestionată de către SC RC-CF Trans SRL Brașov), între stațiile CF Sânnicolau Mare și Cenad, la km.68+513, prin deraierea primelor osii, în sensul de mers, de la cele două boghiuri ale automotorului AMX 556 și a primei osii a primului boghiu, în sensul de mers, al remorcii de automotor nr.95539970556-0, care formau trenul de călători nr.11187 (aparținând operatorului de transport feroviar SC Regio Călători SRL)”, se arată în anunțul celor de la Agenția de Investigare Feroviară.