Localizarea GPS a apelurilor la 112 va funcționa în baza unui sistem precis și rapid, din luna martie

Localizarea GPS a apelurilor la 112 va funcționa în baza unui sistem precis și rapid, din luna martie Sursa foto: Arhiva EVZ

Toate telefoanele mobile care se vor vinde pe teritoriul Uniunii Europene, din martie, trebuie să poată permită funcționarea unui sistem specializat de localizare rapidă și exactă a apelanților care solicită ajutor de urgență. Sistemul de localizare prin satelit promite să fie eficient și deosebit de rapid.

Poziția persoanei care inițiază apelul la 112 se va localiza în mod automat, până la încheierea convorbirii. Pentru identificarea exactă a locației, se va utiliza sistemul de navigație prin satelit, numit Galileo, iar datele privind locația vor fi trimise dispeceratului 112, prin SMS.

Salvamontiștii români salută această inițiativă

De multe ori, salvatorii au căutat fără rezultat victime, pe care nu au reușit să le identifice la timp, fapt pentru care unii și-au pierdut și viața. În situații de urgență care vizează arii mari de căutare, un astfel de sistem este indispensabil.

„Dacă am avea un accidentat într-o zonă de genul acesta, câțiva kilometri pătrați trebuiesc acoperiți prin periere, să zic așa, cu un efectiv mare de persoane. Timpii sunt foarte mult dilatați în căutare. Poziționarea lui este cam imposibilă prin tehnologia actuală.” a comunicat Dan Popescu, salvamontist în Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pănă acum, localizarea se putea face doar dacă apelantul 112 avea deja o aplicație instalată în telefon

Aplicația „Apel 112” a fost lansată în Google Play și Appstore. Aplicația permitea localizarea persoanei care a inițiat apelul de urgență. Pentru ca localizarea să fie transmisă, utilizatorul trebuie să fie conectat la serviciul de date.

Aceasta permite transmiterea localizării apelanţilor 112 atunci când apelul de urgenţă este generat dintr-o reţea naţională de telefonie mobilă. Utilizarea aplicaţiei presupune activarea şi existenţa serviciilor de date (acces Internet) şi a serviciului de localizare (GPS) ale telefonului mobil.

În lipsa serviciului de date, poziţia apelantului va putea fi totuşi comunicată operatorului 112 în timpul conversaţiei telefonice pentru că aplicaţia permite afişarea coordonatelor GPS”, se arată în comunicatul STS, instituția care gestionează sistemul 112. Versiunile minime suportate de sistemele de operare ale telefoanelor mobile sunt iOS 5 şi Android 4.4.

Anul 2022 vine cu un nou număr național în caz de urgență, 119!

La acest număr pot suna minorii abuzați, neglijați, exploatați sau supuși la diferite tipuri de violență.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz al minorilor. Specialiștii STS au pus la dispoziție echipamente de comunicații perfomante și au ales un personal foarte bine instruit.

Pentru a putea fi raportate cazurile tinerilor neajutorați, STS a configurat, testat și implementat soluția tehnică de tip call-center în cele 41 de județe ale țării, precum și în Capitală. Angajații STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din România un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Începând din 5 ianuarie, agenții din call-center vor fi pregătiți să ajute toți minorii aflați în dificultate. Apelurile vor fi preluate de către consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului. Dacă situația este foarte gravă, agenții vor apela Serviciul de urgență 112 pentru a cere întăriri. În cazul unui tânăr dispărut, Poliția poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS.

Numărul de suport 119 a fost operaționalizat în baza Ordonanței de urgență nr. 105 din 2021 privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.