Liderul social-democraţilor a precizat că a fost contactat zilele trecute de Protocolul Casei Regale şi a primit invitaţia de a se vedea joi cu principesa Margareta. El a spus că discuţia pe care a avut-o la Palatul Elisabeta a fost legată de rolul Casei Regale în viaţa publică din România şi în societatea românească în general.

"Punctul meu de vedere, pe care l-am transmis Alteţei sale Regale şi pe care îl spun şi public şi o să-l spun şi colegilor mei, este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat. Trebuie ca această instituţie fundamentală, importantă pentru societatea românească să aibă un statut foarte clar, să poată să fie ajutată şi cred că acest lucru poate fi reglementat prin lege. Astăzi o să vorbesc şi cu colegii mei, cu domnul Tăriceanu, cu domnul Steriu şi cu domnul Daniel Constantin, să încercăm să găsim o modalitate prin care Casa Regală să aibă funcţionarea stabilită prin lege, pentru că acum, din păcate, nu există. Cred că o să am o discuţie şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş şi cu celelalte partide parlamentare. Pentru întreaga societate românească rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definit şi vom sprijini lucrul acesta", a declarat Dragnea.

Potrivit acestuia, Casa Regală este implicată în viaţa publică, dar este nevoie de o reglementare legală.

"Din discuţiile pe care le-am avut acum, am înţeles că nu există o reglementare legală prin care statutul Casei Regale să fie clarificat şi eu cred că acest lucru trebuie rezolvat şi o să facem tot ce e posibil să rezolvăm lucrul acesta", a adăugat Dragnea.

El a mai precizat că principesa Margareta i-a spus că regele Mihai se simte mai bine şi a început să citească.

Te-ar putea interesa și: