Live. Ședința parlamentului pentru votarea bugetului. O nouă zi de discuții

Live. Ședința parlamentului pentru votarea bugetului. O nouă zi de discuții

Dezbaterile au fost întrerupte, în noaptea de luni spre marţi, la ora 2,00, după ce timp de câteva ore au fost prezentate şi supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltării. De altfel, pentru acest buget au fost formulate cele mai multe amendamente - peste două mii -, foarte multe fiind susţinute în plen.

În cursul zilei de marţi, plenul Legislativului continuă dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat şi pe proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

 

La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luni seara, senatorii şi deputaţii au votat pe articole proiectul Legii bugetului pe acest an. Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.