Cine sunt LIDERII temporari de grupuri parlamentare ale PSD

Cine sunt LIDERII temporari de grupuri parlamentare ale PSD

Până la sfârşitul lui ianuarie, doi membri PSD au fost propuşi să ocupe temporar funcţia de lideri ai grupurilor parlamentare ale partidului din Camera Deputaţilor şi Senat.

Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae au fost propuşi să ocupe temporar funcţia de lideri ai grupurilor parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat, în cadrul primei reuniuni a senatorilor şi deputaţilor după alegerile din 11 decembrie.

"Vor fi nişte oameni numiţi în nişte funcţii lideri de grupuri, preşedinţi de comisii şi alte poziţii în Parlament, o perioadă temporară, până când vom avea discuţia finală la sfârşitul lunii ianuarie, când vom avea numiri cât de cât definitive pentru prima sesiune parlamentară. Ca lider de grup, pentru a intra efectiv în proceduri, pentru că activităţile se derulează foarte rapid în aceste zile, la Camera Deputaţilor îl propun pe Eugen Nicolicea, iar la Senat pe Şerban Nicolae", a anunţat marţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

În ceea ce priveşte activitatea în comisii, Dragnea a arătat că a făcut, împreună cu secretarul general al PSD, Marian Neacşu, o primă repartizare în funcţie de specializări, "în funcţie de care au fost gândite şi listele".