Liderii Europei sunt în extaz. Acord istoric după negocieri cu scântei: 1.074 miliarde de euro

Liderii Europei sunt în extaz. Acord istoric după negocieri cu scântei: 1.074 miliarde de euro

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles începând de vineri, au aprobat în noaptea de luni spre marţi un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată de criza coronavirusului, plan care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună.

„Acord”, a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după ce liderii Celor 27 au convenit acordul final, marţi la ora locală 05:15 (03:15 GMT).

„Acest acord trimite un semnal concret că Europa este o forţă pentru acţiune'', a spus Michel într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi în zori, potrivit AFP şi Reuters. „Este vorba despre mult mai mult decât bani. Este despre muncitori şi familii, despre locurile lor de muncă, despre sănătatea şi bunăstarea lor. Cred că acest acord va fi văzut ca un moment esenţial în călătoria Europei, dar de asemenea că ne va lansa în viitor'', a adăugat el.

„Zi istorică pentru Europa!'', a scris pe Twitter, la rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron.

„Avem un acord. Şi un acord bun! Cu un buget de 1.074 miliarde euro pentru 2021-2027 şi un plan de relansare de 750 miliarde de euro, Uniunea Europeană nu decisese până acum să investească într-o manieră atât de ambiţioasă în viitor'', a explicat şefa guvernului belgian Sophie Wilmes.

Iohannis: După negocieri complicate, România a obținut 79, 9 miliarde de euro

La finalul unei dispute între ţările „frugale” (Olanda, Austria, Danemarca, Suedia) şi cuplul franco-german, în cele din urmă s-a ajuns la un compromis la capătul unui summit extraordinar început vineri dimineaţă.

Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de Cei 27.

Această emitere a datoriei comune, o premieră, se bazează pe o propunere franco-germană, care a suscitat o opoziţie din partea grupului ţărilor 'frugale', susţinute de Finlanda.

În afara acestor subvenţii, 360 miliarde euro vor fi disponibile pentru împrumuturi, rambursabile de ţările solicitante. Planul este sprijinit de bugetul multianual al UE (2021-2027), care prevede 1.074 miliarde euro, ceea ce înseamnă 154 miliarde euro pe an.