Constantin se naște probabil în anul 274, în localitatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), fiind fiul lui generalului Constantin Chlorus (viitorul împărat Constanțiu) și al Elenei.

Devine el însuși împărat peste întregul Imperiu Roman în anul 312, în urma bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), împotriva oștilor lui Maxențiu.

Potrivit istoricilor Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, în ajunul luptei, Constantin vede pe cer, în timpul zilei, deasupra soarelui, o cruce mai strălucitoare decât acesta, pe care scria „In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei birui).

În noaptea dinaintea luptei, împăratului i se arată în vis Iisus Hristos, care îi cere să pună pe steagurile ostașilor săi, pe scuturi și pe arme, semnul crucii. Constantin ascultă și obține o victorie zdrobitoare, în ciuda uriașei diferențe numerice dintre cele două armate: 20.000 de soldați ai lui Constantin contra 150.000 de soldați ai lui Maxențiu.

Pe celebrul său arc de triumf, ridicat la Roma și care se păstrează și astăzi, Constantin a dat ordin să se scrie: „Instinctu divinitatis” (Prin inspirație divină), ca semn de recunoaștere a rolului decisiv al divinității în obținerea victoriei.

După doar câteva luni, în ianuarie 313, Constantin dă celebrul Edict de la Mediolanum (Milano), prin care creștinismul devine religie recunoscută oficial în Imperiul Roman (religio licita) și își sfătuiește supușii să se creștineze.

Totuși, creștinismul va deveni religie de stat abia în anul 380, în timpul domniei lui Teodosie cel Mare.

Împăratul Constantin scutește biserica creștină de impozite și îi acordă dreptul de a primi donații. În spirit creștin, el interzice pedepsele prea crude sau degradante, precum răstignirea, zdrobirea fluierelor picioarelor, stigmatizarea cu fierul roșu și simplifică formalitățile pentru eliberarea sclavilor.

În anul 321, duminica devine zi oficială de odihnă în tot imperiul, încât până și soldații pot asista la slujbă.

În 325, Constantin convoacă Sinodul de la Niceea, la care participă 318 sfinți părinți și unde, după dezbateri aprinse, este condamnată învățătura lui Arie, care nega natura divină a lui Iisus și se consfințește formula „Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl”.

Tot atunci, se stabilesc primele șapte articole ale Crezului (Simbolul de credință) și data Paștilor (prima duminică de după luna plină, după echinocțiul de primăvară.
Constantin pune bazele unui nou oraș, Constantinopolis, pe locul vechiului Bizanț, care este inaugurat în anul 330 și care avea să devină capitala Imperiului Roman de Răsărit, până în 1453, când cade sub ocupație turcească.

Trecerea totală la creștinism a lui Constantin se petrece abia la sfârșitul vieții: el este botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Nicomidia.

Moare în Nicomidia pe 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, după o domnie de peste 30 de ani (306 – 327) și este înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli, pe care o ctitorise la Constantinopole.

Împărăteasa Elena

Flavia Iulia Helena, mama lui Constantin, este născută în provincia Bitinia. La intervenția împăratului Dioclețian, soțul ei, generalul Constanțiu Chlorus divorțează de ea. Elena nu se mai căsătorește, ci preferă să se dedice educației fiului ei.

Îndemnul credinței o face să plece la Ierusalim, în căutarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Hristos.

În anul 326, după ce face săpături pe dealul Golgotei, Elena descoperă trei cruci, cea a lui Iisus și cele ale tâharilor răstigniți împreună cu El. Pentru a afla care este cea sfântă, le-au apropiat de trupul unui mort care era dus la groapă. Atins de Crucea Domnului, mortul învie, iar Crucea este înălțată în fața poporului pe 14 septembrie 326, de către Episcopul Macarie al Ierusalimului.

Tot Împărăteasa Elena ridică Biserica Sfântului Mormânt, pe locul unde Iisus fusese îngropat în cavoul lui Iosif din Arimathea, ca și multe alte biserici pe locurile sfinte.
Prezență discretă, Împărăteasa Elena stă până la sfârșitul vieții la dreapta fiului său, sfătuindu-l cu înțelepciune și blândețe.

Se stinge, împăcată și liniștită, la vârsta de 80 de ani.
Constantin și Elena sunt supranumiți „cei întocmai cu Apostolii”, ca semn de recunoaștere a rolului lor uriaș în răspândirea creștinismului în toate colțurile lumii, până la marginile Imperiului Roman.

Ei rămân până astăzi modelele perfecte pentru orice conducător de stat.