Evenimentul Zilei > International > ”Liderii CE și PE să se delimiteze de manifestările antimaghiare ale lui Soros”
”Liderii CE și PE să se delimiteze de manifestările antimaghiare ale lui Soros”

”Liderii CE și PE să se delimiteze de manifestările antimaghiare ale lui Soros”

Fundația Századvég din Ungaria a adresat o scrisoare deschisă liderilor Comisiei Europene și Parlamentului European în spiritul menținerii integrității Uniunii Europene și a suveranității țărilor membre ale acestei comunități europene, precum și în ideea de a adopta o poziție împotriva tentativei de influențare a unor organizații din țări terțe care prin exercitarea unor presiuni amenință atât integritatea UE, cât și suveranitatea acestor țări. Iată ce scrie Magyar Hurlap.

După cum se știe, George Soros, președintele rețelei internaționale a Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, a atras atenția, într-o declarație, decidenților de la Bruxelles ca Ungaria să fie sancționată din punct de vedere financiar, iar  în acest sens una din țările suverane, membre ale UE să  fie considerată drept un exemplu. Întâlnirile miliardarului american cu zeci de lideri superiori ai UE și fotografiile realizate despre aceste întâlniri în ultimii zece ani sunt o dovadă a importanței persoanei lui Soros, subliniază în scrisoarea sa deschisă Fundația Századvég. Demersul miliardarului american, care se află în strânsă legătură cu stânga americană și al cărui nume poate fi invocat în legătură cu unele organizații teroriste din țara sa, poate fi calificat drept o imixtiune în problemele interne ale UE și ale statelor suverane care alcătuiesc această comunitate. Scrisoarea deschisă mai precizează: Ca punct de plecare este important de menționat că articolele 4 și 5 din Tratatul privind UE clarifică împărțirea competențelor între UE și țările sale membre, stabilind astfel sfera de acțiune – politică și juridică – a statelor naționale. Potrivit tratatului, toate competențele care nu au fost transferate către UE, conform acordurilor, rămân în sfera țărilor membre. Acest tratat subliniază, totodată, că apărarea siguranței naționale este sarcina exclusivă a țărilor membre. Din împuternicirea limitată a UE și din obligațiile privind respectarea funcțiilor de stat rezultă că statele naționale pot adopta poziții împotriva tentativelor de influențare de origine  străină  (în cazul de față de dincolo de Ocean) a treburilor lor interne, precizează scrisoarea, care mai menționează: Nu trebuie uitat nici faptul că în ultimii ani UE a adoptat de mai multe ori poziții împotriva încercărilor Rusiei de amestec în treburile interne. Potrivit unei poziții adoptate de Parlamentul European, în 2019, ”este îngrijorătoare gravitatea propagandei ruse”, iar unul din rapoartele Comisiei Europene arată că ”alegerile pentru Parlamentul European nu au fost lipsite de informațiile înșelătoare”, în spatele cărora erau unii actori externi și interni care aveau legături cu sursele rusești. În spiritul acestor aspecte, se poate întreba în mod justificat, de ce sunt așa tolerante organizațiile UE față de George Soros, respectiv în legătură cu acțiunile unor organizații de lobby, invazive, care pot fi legate de numele lui Soros, ale căror scop este manipularea situațiilor interne. Fundația Századvég consideră că ar putea fi pusă întrebarea: Cum pot fi armonizate atacurile lansate împotriva Ungariei și cetățenilor ungari de eurodeputatul olandez Judith Sargentini și de vicepreședintele Parlamentului European, Katarina Barley, cu spiritul Tratatelor fondatoare ale UE și cu directiva privind apărarea suveranității țărilor membre ale UE? Având în vedere cele prezentate mai sus, vă adresăm respectuos dumneavoastră  întrebarea, dacă considerați că este acceptabil ca speculantul bursei internaționale, care nu beneficiază de o împuternicire democratică, să exercite presiuni asupra Uniunii Europene și, implicit, asupra Ungariei. În cazul în care răspunsul dumneavoastră este negativ, respectiv considerați că este necesară laurea unei poziții pentru susținerea țării noastre, ca stat membru al comunității europene, și respingerea tentativelor de influențare, solicităm delimitarea dumneavoastră, în mod excepțional, de manifestările antimaghiare și anti-europene ale președintelui rețelei internaționale a Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, se arată în scrisoarea deschisă adresată de Fundația Századvéd din Ungaria liderilor Comisiei Europene și Parlamentului European.

https://www.magyarhirlap.hu/kulfold/20201008-az-eb-es-az-ep-vezetoi-hatarolodjanak-el-soros-magyarellenes-megnyilvanulasaitol 

Traducerea: Rador

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: