LEVITAȚIA e posibilă cu ajutorul SUNETELOR. DEMONSTRAȚIA a fost FĂCUTĂ
- Andrei Vi şan
- 28 decembrie 2018, 09:18
Sunetul poate produce levitația. Oameni de ştiinţă au reuşit să facă să leviteze independent obiecte cu ajutorul undelor sonore.
Cercetători universitari din Spania şi Marea Britanie asigură că au obţinut, pentru prima dată, levitaţia acustică a mai multor obiecte în mod independent, ceea ce ar putea avea importante aplicaţii medicale.
Utilizând unde ultrasonice şi ridicând volumul, cercetătorii au creat un câmp acustic capabil să mişte mai multe obiecte de mici dimensiuni, potrivit Universităţii Publice din Navarra, Spania. Această tehnologie ar putea fi folosită pentru a manipula mici particule din interiorul corpului uman, fără niciun fel de incizie sau pentru a prezenta informaţia prin intermediul unor "pixeli de levitaţie".
La studiu au participat Asier Marzo Pérez, cercetător la Departamentul de Statistică, Informatică şi Matematici al universităţii spaniole şi Bruce Drinkwater, profesor la Departamentul de Inginerie şi Mecanica al Universităţii britanice din Bristol. Câmpurile acustice funcţionează asemeni unor "pensete", având capacităţi similare celor optice,
Totuşi, potrivit cercetătorilor, pensetele acustice au mai multe avantaje ca să producă levitația decât cele optice, având în vedere că laserul străbate suprafeţe transparente, ceea ce face să fie dificilă utilizarea sa în aplicaţiile din interiorul ţesutului biologic.
În schimb, ultrasunetele se folosesc pentru ecografiile pentru vizualizarea sarcinii şi tratamentele calculilor renali, având în vedere că pătrund în mod sigur şi neinvaziv ţesuturile.
Un alt avantaj este faptul că dispozitivele acustice sunt de 100.000 de ori mai eficiente decât sistemele optice, relatează Agerpres.