Legea salarizării intră într-o nouă etapă. Urmează cele mai dificile negocieri
- Maria Dima
- 14 iulie 2026, 16:26
Sursa foto: Freepik
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că divergențele apărute în coaliție pe tema noii legi a salarizării erau previzibile, având în vedere complexitatea proiectului și impactul pe care îl are asupra mai multor categorii profesionale. Șeful statului a precizat că va urmări evoluția negocierilor și că va interveni doar dacă va fi nevoie de o mediere între partide.
Declarațiile au fost făcute la Paris, după ce PSD a anunțat că nu susține proiectul în forma actuală.
Legea salarizării. Proiectul a ajuns la PSD abia luni
Nicușor Dan a explicat că proiectul legii salarizării a fost transmis Partidului Social Democrat abia luni, iar diferențele de opinie dintre partenerii de guvernare erau de așteptat.
„Ministrul interimar al Muncii este Dragoș Pîslaru și, din informațiile mele, propunerea de lege a salarizării a ajuns la PSD ieri. Era de așteptat ca partidele să aibă viziuni diferite cu privire la această lege”, a declarat președintele.
Acesta a subliniat că Administrația Prezidențială va urmări negocierile și va interveni doar dacă situația o va impune.
„O să urmărim dacă este nevoie de medierea noastră, desigur, dar e clar că este o lege foarte complicată, în care sunt așteptări de la foarte multe categorii sociale”, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro
Discuțiile dintre partide au fost dificile
Președintele a amintit că reprezentanții formațiunilor politice s-au întâlnit recent cu Radu Burnete, consilier prezidențial, iar încă de atunci era evident că negocierile nu vor fi simple.
„Radu Burnete s-a întâlnit cu reprezentanții partidelor, iar discuțiile au durat patru ore și a spus că o să fie greu”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a ținut să precizeze că, în ciuda dialogului dintre partide, nu a existat niciodată un acord asupra cifrelor din proiect.
„Tot ce am spus la momentul acela a fost că partidele sunt gata să stea la masă, dar niciodată până acum nu am spus că au agreat pe cifre, iar cifrele abia acum două-trei zile au apărut”, a explicat președintele.
Mai sunt șanse ca legea să fie adoptată la timp
Întrebat dacă noua lege a salarizării mai poate fi adoptată în termenul prevăzut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Nicușor Dan s-a declarat optimist.
Șeful statului a spus că, în opinia sa, există în continuare șanse ca proiectul să fie adoptat în termenul asumat de România prin PNRR.