Cum va fi vremea până la finalul verii. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
- Mădălina Sfrijan
- 4 august 2026, 09:19
Canicula. Sursa foto: AI
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru intervalul 3–31 august 2026, iar estimările indică o lună mai caldă decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării. Cele mai ridicate abateri de temperatură sunt așteptate în vestul României, în timp ce ploile vor fi sub media climatologică, în special în prima parte a lunii.
Prima săptămână aduce vreme caldă și puține ploi
Prognoza este realizată pe baza datelor furnizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) și prezintă tendințele meteorologice pentru următoarele patru săptămâni.
În intervalul 3–10 august, temperaturile medii vor depăși valorile normale în toate regiunile țării, cu cele mai mari abateri în vest.
În același timp, precipitațiile vor fi deficitare la nivel național, iar lipsa ploilor va fi mai accentuată în regiunile intracarpatice, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Vremea. Sursa foto AI
Temperaturile rămân ridicate și după 10 august
În săptămâna 10–17 august, vremea va continua să fie mai caldă decât în mod obișnuit în sud-vest, vest, nord-vest și centru. În restul țării, valorile termice se vor apropia de mediile climatologice.
Cantitățile de precipitații vor rămâne sub normal în vestul și nord-vestul României, în timp ce în celelalte regiuni se vor situa în jurul valorilor specifice perioadei.
A doua parte a lunii aduce precipitații apropiate de normal
Pentru intervalul 17–24 august, ANM estimează temperaturi peste media perioadei în vest, sud-vest, nord și centru, în timp ce în celelalte regiuni valorile vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va reveni la valori apropiate de normal în întreaga țară, arată ANM.
Finalul lunii păstrează vremea mai caldă în vest și centru
În ultima săptămână din august, 24–31 august, temperaturile medii vor rămâne ușor peste normal în regiunile vestice și centrale, iar în restul țării vor fi apropiate de valorile climatologice.
Cantitățile de precipitații sunt estimate să se încadreze în limite normale la nivelul întregului teritoriu.