Legea dialogului social a fost modificată. Oamenii de afaceri, amenințați cu pușcăria

Legea dialogului social a fost modificată. Oamenii de afaceri, amenințați cu pușcăria sursa: Arhivă EVZ

Oamenii de afaceri vor risca sancțiuni mai dure dacă nu vor respecta noile prevederi din Legea Dialogului Social, una foarte favorabilă sindicaliștilor. Actul normativ a trecut de votul parlamentului, iar acum urmează să fie promulgat de președintele României, Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit noii legi, angajatorii care încadrează alți lucrători în locul celor care fac grevă vor fi pasibili de închisoare. Viitoarea Lege a Dialogului Social, adoptată de Parlamentul României, urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Noul act normativ, care va înlocui Legea nr. 62/2011, menține pedepsele cu închisoarea, cuprinse între trei luni și doi ani (sau cu amendă), pentru persoana care, prin amenințări sau violență împiedică ori obligă un angajat să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei.

De asemenea, pedepse cu închisoara sunt prevăzute pentru cei care fac presiuni împotriva membrilor sau liderilor sindicali pentru a-i împiedica să-și exercite atribuțiile. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia infracţiunii de împiedicare/obligarea lucrătorilor să participe la grevă sau să muncească în timpul ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin noua lege a dialogului social se introduce și o nouă infracțiune pentru angajatorii care încadrează personal nou, care să-i înlocuiască pe lucrătorii aflați în grevă. Cei care încalcă această interdicție, vor fi pedepsiți cu închisoare cuprinsă între o lună și un an sau cu amendă. În prezent, legea interzice angajarea unor lucrători care să-i înlocuiască pe greviști dar nu prevede sancțiuni.

Amenzi prevăzute de legea dialogului social

Mai mult, viitoarea lege a dialogului social prevede o serie de sancțiuni și amenzi pentru angajatori, dar și pentru sindicate, aplicabile în anumite situații.

Se sancționează cu amendă de 5.000 lei nedepunerea, spre publicare, a contractului colectiv de muncă (CCM) în Monitorul Oficial, partea a V-a. În prezent legea prevede o amendă de 3.000 de lei. De asemena, aceeași amendă este dată și pentru semnarea CCM-ului de către alte persoane decât reprezentanții mandatați de către părți.

Cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei se sancționează refuzul nejustificat de înregistrare a contractelor colective de muncă. În acest caz este vorba despre o sancțiune nou introdusă în lege.

Amendă de la 10.000 la 20.000 lei este prevăzută pentru împiedicarea în orice mod a accesului inspectorului de muncă pentru constatarea eventualelor contravenţii în cazul unei greve. Amenda se va aplica atât angajatorului, cât și sindicatului. În prezent, sancțiunea prevăzută era de la 5.000 la 10.000 lei.

Amenzi de până la 20.000 de lei

Legea mai prevede amenzi cuprinse între 15.000 la 20.000 lei pentru mai multe fapte:

Refuzul de a invita membrii sindicatului reprezentativ la nivel de unitate la lucrările consiliului de administrație sau a altui organ asimilat în cazul discutării unor subiecte de interes profesional și social cu impact asupra angajaților.

Neinformarea și lipsa consultării angajaților cu privire la evoluția recentă și probabilă a activităților și a situației economice a unității. Aceste informații trebuie oferite angajaților atunci când le solicită în scris.

Refuzul de a iniția negocierii colective, obligatorii la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați, da rși la nivel de sector. În prezent, amenda este de la 5.000 la 10.000 lei.

Alte tipuri de amenzi prevăzute de lege

Alte amenzi, cuprinse între 20.000 și 25.000 lei sunt prevăzute pentru intervenția angajatorilor menite să limiteze sau să împiedice lucrătorii în exercitarea drepturilor privind elaborarea reglementărilor proprii ale sindicatelor, de a-și alege liberi reprezentanții, de a-și organiza gestiunea și activitatea și de a-și formula programe proprii de acțiune. În prezent amenda este de la 15.000 la 20.000 lei).

Amenzi cuprinse între 30.000 de lei și 50.000 lei vor fi date pentru împiedicarea exercițiului dreptului de liberă organizarea sau asociere sindicală.

Amenzile vor fi aplicate de reprezentanții Inspecției Muncii, ca și în prezent.

Din lege au fost eliminate prevederile privind încălcarea obligației de a primi și înregistra sesizările primite de la organizațiile sindicale legate de revendicarile angajaților, motivarea și propunerile de soluționare a unui eventual conflict de muncă. În Legea 62/2011, nerespectarea acesteia poate fi sancționată cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei, conform avocatnet.ro.