Lege nouă pentru profesori. Rezervarea postului, limitată la cinci ani
- Mădălina Sfrijan
- 27 mai 2025, 15:19
Profesor. Sursa foto: PixabayUn proiect de lege care stabilește un termen maxim de cinci ani în care un profesor își poate menține postul rezervat în perioada exercitării unei funcții publice, fără a preda efectiv, a fost adoptat tacit de Camera Deputaților. Inițiatorii din partea USR susțin că, după o carieră politică îndelungată, este firesc ca profesorii să susțină un nou examen pentru a-și demonstra competențele necesare pentru predare. Ei au adus exemple de politicieni care au blocat posturile de profesori timp de zeci de ani.
Vești proaste pentru profesori
Proiectul, bazat pe principiul „Catedra nu este rezervată pe viață”, a fost conturat pe ideea că blocarea posturilor de profesori titulari reprezintă o practică abuzivă, des întâlnită printre politicienii aflați în funcții publice.
„Propunerea legislativă a senatorilor USR Ştefan Pălărie şi Remus Negoi a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi intră acum în dezbaterea Senatului, for decizional. Proiectul limitează la maximum 5 ani perioada în care un cadru didactic îşi poate rezerva postul, cât timp ocupă o funcţie publică ce îl împiedică să predea. După această perioadă, dacă doreşte să revină în sistem, va trebui să susţină din nou examen de titularizare”, spun din USR.
Mai mulți tineri s-ar îndrepta spre o carieră didactică
Potrivit senatorului USR Ștefan Pălărie, limitarea perioadei în care un profesor își poate rezerva postul didactic va facilita accesul tinerilor la o carieră în învățământ.

Ștefan Pălărie și Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook/Ștefan Pălărie
De asemenea, senatorul Remus Negoi susține că tinerii profesori ar fi afectați de această formă de abuz.
„Profesoratul nu trebuie să fie doar o plasă de siguranţă pentru cei care fac traseism prin funcţii publice. Dacă, după o lungă carieră politică, vrei să revii la catedră, e firesc să dai un nou examen – măcar pentru a demonstra că mai ai competenţele necesare unui educator”, a afirmat Remus Negoi.
USR, referire la cazurile politicienilor care au blocat posturile din învățământ
Potrivit USR, printre cazurile cunoscute se numără cel al fostului președinte Klaus Iohannis, care ar fi ținut postul blocat timp de 27 de ani. De asemenea, vizat este și Crin Antonescu, care ar fi avut un post rezervat timp de aproape două decenii și jumătate.
Proiectul de lege, adoptat tacit de Camera Deputaților, urmează să fie dezbătut și votat în Senat, care este camera decizională.