Principalul rival al socialiștilor, Partidul Popular, a reușit să-și revină după șocul din aprilie, când a obținut cel mai prost rezultat din istoria sa- doar 66 de mandate. Acum, popularii au câștigat 87 de locuri și și-au păstrat poziția de a doua forță politică a țării. Cu adevărat senzațională este, însă, ascensiunea incredibilă a naționaliștilor din Vox, care devin a treia forță politică din țară.

Partidul, care a fost înființat în 2013 și a intrat pentru prima oară în Parlament abia la alegerile din aprilie, a crescut de la 24 la 52 e
mandate. Insuccesul extremei stângi (Unidas Podemos a scăzut de la 42 la 35 de mandate) și dezastrul liberalilor din Ciudadanos (care au
pierdut nu mai puțin de 40 de mandate, rămânând cu numai 10 parlamentari) completează tabloul politic al Parlamentului spaniol, în care au intrat și alte formațiuni mici sau regionale, inclusiv separatiștii catalani și basci.

Noul parlament, mai fragmentat decât cel rezultat în urma scrutinului din aprilie, arată că premierul interimar Pedro Sánchez a făcut o prostie fără seamăn refuzând să se alieze la guvernare cu tovarășii din Podemos și alegând alegerile, în speranța unor câștiguri suplimentare. Iată ce notează ziarul spaniol El Pais: “Rezultatele neconcludente înseamnă că Spania se confruntă cu mai multă incertitudine politică, deoarece nici blocurile de stânga, nici cele de dreapta nu au cele 176 de locuri necesare pentru o majoritate absolută în Parlamentul care are 350 de locuri. Prăbușirea Ciudadanos și ascensiunea PP și Vox s-au consolidat pozițiile de dreapta, în timp ce centrul a devenit practic irelevant”.

De data aceasta, însă, Sánchez nu are de ales. Va trebui să formeze un nou guvern, pentru că spaniolii s-au săturat să tot voteze. Șeful
socialiștilor știe asta: „Scopul nostru este să formăm un guvern stabil. Am câștigat alegerile. De data aceasta, indiferent de situație, vom realiza un guvern progresist”. Sánchez s-a adresat tuturor partidelor politice, cu excepția „celor care seamănă retorica urii”, cu referire clară la Vox.

Spațiul de manevră al premierului interimar e, însă, limitat. Desigur, ar putea încerca să formeze un guvern cu extrema stângă Podemos, dar pentru a-l trece prin Parlament ar avea nevoie de sprijinul separatiștilor catalani și basci. Ceva mai probabilă este o mare alianță a „sistemului” între socialiști și vechii lor adversari- popularii. Ambele variante vor duce, însă, fără discuție la întărirea naționaliștilor, care ar putea deveni principala forță de Opoziție.

Liderul Vox, Santiago Abascal, pare să știe asta. „În urmă cu unsprezece luni nu aveam nicio reprezentare în nicio instituție
guvernamentală. Astăzi suntem a treia forță politică din Spania”.

Partidul Vox a luat naștere cu numai 6 ani în urmă, în decembrie 2013. Cum a reușit într-un interval atât de scurt să devină a treia forță politică a țării? Să nu vă imaginați că spaniolii au devenit rasiști și xenofobi, cum acuză presa progresistă. Voturile pentru Vox vin din toate regiunile Spaniei și sunt o dovadă că mulți alegători s-au săturat de politicile progresiste, de la imigrația masivă și tolerarea tendințelor separatiste, până la mutarea forțată a rămășițelor pământești ale unui fost conducător, chiar dacă e vorba de Francisco Franco.

Te-ar putea interesa și: