Lavinia Pîrva, mesaj către un domn misterios după ce și-a pus silicoane. Bănică Jr. e în alertă
- Ionel Sclavone
- 5 iunie 2020, 23:34
Soția lui Ștefan Bănică, Lavinia Pîrva, și-a pus silicoane și a ținut să le împărtășească acest lucru și fanilor, într-un mesaj publicat pe Instagram. Considerată una dintre cele mai sexy prezențe feminine din spațiul public, Lavinia Pârva a luat câteva kilograme în plus după naștere, în urmă cu un an.
Lavinia Pîrva a reușit să slăbească și să revină la greutatea normală într-un timp foarte scurt, iar acum arată foarte bine.
Mai nou, potrivit cancan.ro, soția lui Ștefan Bănică a mai făcut o schimbare, apelând la chirurgia estetică. Într-un mesaj postat pe pagina de Instagram, frumoasa brunetă a confirmat că și-a mărit bustul, punându-și silicoane. Ea a postat o fotografie în care apare alături de medicul care s-a ocupat de intervenția chirurgicală.
„El este omul care mi-a câștigat toată încrederea atunci când am simțit nevoia să recurg la o intervenție estetică a bustului. Mulțumesc pentru profesionalism, dăruire și siguranță”, a scris Lavinia pe Instagram, în dreptul imaginii.
De-a lungul vremii, s-au făcut multe speculații în legătură cu faptul că Lavinia Pîrva ar fi apelat la intervenții chirurgicale estetice.
Până în prezent, însă, soția lui Ștefan Bănică nu a apelat decât la un tratament de mărire a buzelor cu acid hialuronic, detaliu pe care l-a împărtășit, de asemenea, fanilor și admiratorilor săi din mediul online. De asemenea, ea a mai optat și pentru alte tratamente de întreținere facială și corporală.
„În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! spunea vedeta.
Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase”, declara, Lavinia, conform cancan.ro.
Acum, vedeta a simțit nevoia să apeleze la o transformare și a făcut-o, mărindu-și bustul, așa cum am arătat mai sus.