“Există o problemă atunci cand avem cauze cu magistrați. Dacă vrem să-i ascultam telefonul trebuie să obținem mandat de la colegii lui”, a spus Kovesi. În dosarul judecatorului Stan Mustată, trimis în judecată pentru fapte de corupție, unul din inculpați, o grefieră de la Curtea de Apel, explica judecătorului că nu există niciun pericol să fie interceptați deoarece verifica în fiecare zi dacă există mandat pe numele lor.

Greșeală enormă

Potrivit noilor Coduri, toti judecătorii și grefierii dintr-o instanță au acces la informațiile referitoare la emiterea unor mandate de interceptare. Astfel, riscul scurgerii de informații este mult mai mare decât în trecut. Potrivit vechilor Coduri,  numărul celor care aveau acces la informațiile despre mandatele de interceptare era restrâns la câteva persoane ceea ce facea ușor de identificat autorul unei eventuale divulgări de informații. Laura Codruta Kovesi a declarat la B1 TV că a făcut mai multe propuneri Ministerului Justiției pentru a fi remediate aceste probleme. “Noi am făcut mai multe propuneri de modificare a Codului de Procedură Penală. Să vedem dacă proiectul va fi adoptat. O parte dintre propuneri au fost propuse parlamentului”, a explicat Kovesi.

Sistemul judiciar trebuie curățat

“Suntem cu ochii pe coruptia din sistemul judiciar. (…) Suma pretinsă a fost anul trecut de 1 milion de euro, asistăm la o creștere a obiectului mitei”, a adaugat Kovesi. Șefa DNA a atras atenția că  majoritatea magistraților prinși cu mită aveau foarte multe sesizări la secția judiciară de la CSM, sesizări care au fost clasate sau cărora nu li se dădea importanță.