Lasconi: Judecătorii n-ar trebui să permită candidatura lui Georgescu
- Iulia Moise
- 7 martie 2025, 09:08
Călin Georgescu. Sursa foto: Arhiva EVZPreședinta USR, Elena Lasconi, a declarat că atât ancheta DIICOT, în care o grupare este acuzată de trădare, cât și comunicatul serviciului secret rus SVR, care acuză Uniunea Europeană de intervenție în alegerile din România, sugerează o legătură între candidatul Călin Georgescu și Rusia.
Lasconi: Judecătorii nu ar trebui să permită candidatura lui Georgescu
Elena Lasconi a subliniat că, dacă judecătorii CCR vor acționa cu consecvență, nu ar trebui să permită candidatura lui Georgescu, având în vedere precedentul creat de cazul Dianei Șoșoacă. La alegerile din noiembrie, judecătorii constituționali au respins candidatura liderului SOS România la funcția de președinte.
„Dacă ar fi consecvenți judecătorii Curții Constituționale ar trebui să nu-l lase să candideze, pentru că deja au scos-o pe Diana Șoșoacă dintr-o cursă prezidențială. Vedem o grămadă de anchete. Este foarte bine că le vedem.
Vrem să vedem și mai multe, poate o să iasă la lumină și mai multe lucruri despre toate aceste legături cu Rusia.
Dar, pe de altă parte, după cum au inflamat toată societatea și au ieșit oameni în stradă, este foarte posibil să dea foc la un butoi cu pulbere, în momentul în care o să n-o să-l lase să candideze. Adică să ai oameni în stradă din nou proteste”, a afirmat Lasconi la Jurnalul de Seară.
Președinta USR: Nimeni nu este mai presus de lege
Președinta USR consideră că nimeni nu este mai presus de lege și că acuzații mai grave nu pot aduse unui candidat la președinție.
„Pentru mine nimeni nu este mai presus de lege. Noi aici vorbim de niște capete de acuzare foarte grave. Eu nu știu dacă este ceva mai grav decât asta.
Este poate înaltă trădare, care e pentru președintele țării sau pentru membrii CSAT, dar acuzații mai grave decât astea nu există. Bineînțeles că oamenii vor să vadă dovezile și vor să afle cât mai multe.

Elena Lasconi. Sursa foto: Facebook
E adevărat că în momentul în care este o anchetă în desfășurare, nu poți să dai toate informațiile. E logic să fie așa, dar e foarte bine că vedem la televizor - și aș vrea să văd că o să fie consecvenți procurorii, pentru că până acum mi se pare că au fost prea optimiști”, a mai spus ea.
Lasconi: Cred că SVR ne lasă să înțelegem că există o legătură cu Georgescu
Lasconi a făcut afirmații și despre comunicatul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), care l-a susținut pe Călin Georgescu și a acuzat instituțiile europene de fabricarea unui dosar împotriva acestuia.
Când a fost întrebată dacă acest comunicat sugerează o legătură între Călin Georgescu și Rusia, candidata USR a răspuns că ea crede „că ne lasă să înțelegem lucrul acesta foarte clar. Și am fost singurul politician care am spus că ar trebui ca unii oficiali să fie declarați persona non grata și în cealaltă zi - expulzare”.
„Deci eu cred că ne lasă să înțelegem că există o legătură. Bineînțeles că procurorii vor trebui să arate că într-adevăr este așa și să să vină cu niște dovezi. Până acum, toate duc înspre legătura Georgescu-Rusia. Eu am încredere în justiția din România, am încredere.
Chiar dacă sunt multe greșeli care s-au făcut în ultimii ani, eu încă mai cred, mai ales într-o situație în care ne aflăm, în situația asta în care ne aflăm acum”, a adăugat ea.