Laika, eroina unei misiuni fără întoarcere. Ce nu au spus sovieticii despre cățelușa trimisă în spațiu în 1957

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Pe 3 noiembrie 1957, Laika devenea prima ființă vie care ajungea pe orbita Pământului. Cățelușa fusese găsită pe străzile Moscovei și aleasă de cercetătorii sovietici pentru o misiune spațială fără precedent. Lansarea a reprezentat un moment important în cursa pentru cucerirea spațiului, însă animalul nu avea nicio șansă să se întoarcă pe Pământ. După 69 de ani, povestea ei încă emoționează.

69 de ani de la zborul care a schimbat istoria explorării spațiale. Ce s-a întâmplat cu Laika

Laika avea aproximativ trei ani și era obișnuită cu temperaturile scăzute și condițiile dificile de pe străzile capitalei sovietice. A fost selectată datorită dimensiunilor reduse și temperamentului calm, calități considerate potrivite pentru o călătorie într-o capsulă spațială.

Pregătirea pentru zbor a presupus antrenamente solicitante. Cățelușa a fost obișnuită treptat cu spații tot mai mici, cu zgomote puternice și vibrații, dar și cu restricțiile de mișcare din interiorul cabinei în care urma să fie transportată.

Laika. Sursa foto: Captură video

O misiune spațială din care Laika nu avea să se mai întoarcă

Laika a fost trimisă în spațiu la bordul navei Sputnik 2, la aproximativ o lună după ce Uniunea Sovietică lansase primul satelit artificial al Pământului. Misiunea avea loc într-o perioadă marcată de rivalitatea dintre Moscova și Washington, iar sovieticii urmăreau să își demonstreze avansul tehnologic în fața Statelor Unite.

Verdictul comuniștilor: prea multă libertate strică. De ce credea propaganda ceaușiștă că au apărut filmele horror

Pensia anticipată și un drept care poate fi suspendat. Situațiile prevăzute de lege

Nava era echipată cu sisteme pentru asigurarea oxigenului, administrarea hranei și supravegherea funcțiilor vitale ale animalului. Cu toate acestea, Sputnik 2 nu dispunea de un mecanism care să permită întoarcerea în siguranță pe Pământ.

Cercetătorii știau încă dinaintea lansării că Laika nu va supraviețui călătoriei. Vladimir Iazdovski, unul dintre medicii implicați în pregătirea misiunii, a luat cățelușa acasă pentru o perioadă scurtă înainte de plecarea în spațiu. Ulterior, acesta a povestit că și-a dorit să îi ofere câteva momente de liniște și bucurie înaintea zborului.

Ce s-a întâmplat cu Laika după lansare

În momentul desprinderii navei de la sol, instrumentele de monitorizare au indicat o creștere accentuată a ritmului cardiac și a respirației cățelușei. Laika a ajuns pe orbită, însă situația din interiorul capsulei s-a deteriorat rapid.

Temperatura a crescut periculos, după ce sistemul de control termic nu a funcționat corespunzător. La numai câteva ore de la lansare, animalul a murit din cauza supraîncălzirii și a stresului provocat de zbor.

La vremea respectivă, autoritățile sovietice nu au făcut publice circumstanțele reale ale morții sale. Informațiile transmise publicului sugerau că Laika ar fi supraviețuit mai multe zile în spațiu și că sfârșitul ei ar fi fost mai puțin dureros.

Adevărul a fost clarificat abia în 2002, când cercetătorii ruși au prezentat informații despre ultimele ore ale cățelușei și au explicat că supraîncălzirea capsulei i-a provocat moartea.

Sputnik 2 a continuat să orbiteze Pământul mai bine de cinci luni după lansare. Pe 14 aprilie 1958, nava a reintrat în atmosfera terestră și a ars.

Belka și Strelka, cățelușele care s-au întors din spațiu

La trei ani după misiunea Laikăi, în august 1960, Uniunea Sovietică a trimis în spațiu alte două cățelușe, Belka și Strelka. De această dată, animalele au revenit în viață pe Pământ, iar zborul lor a demonstrat că un organism poate supraviețui atât călătoriei pe orbită, cât și revenirii în atmosferă.

Experimentul a reprezentat un pas important în pregătirea zborurilor spațiale cu echipaj uman. În aprilie 1961, Iuri Gagarin devenea primul om care ajungea în spațiu.

Sacrificiul Laikăi a continuat să fie o sursă de regret pentru unii dintre oamenii de știință implicați în programul sovietic. Oleg Gazenko, unul dintre cercetătorii care au lucrat cu animalul, a vorbit ulterior despre responsabilitatea pe care o simțea pentru soarta cățelușei și a considerat că informațiile obținute în urma misiunii nu justificaseră pierderea ei.