La Timișoara se reîncălzesc caloriferele

La Timișoara se reîncălzesc caloriferele

Deși e final de aprilie, la Timișoara se reia distrubuirea de căldură în calorifere, anunță compania de termoficare a orașului. Colterm SA transmite printr-un comunicat de presă că de luni va distribui din nou agent termic.

”Din cauza înrăutățirii prognozei meteo, care preconizează temperaturi minime nocturne până la 6 grade, pentru mai mult de trei zile consecutiv, începând de luni, 29 aprilie 2019, Colterm SA va relua livrarea energiei termice pentru încălzire pe timp de noapte. Astfel, vom relua furnizarea căldurii la temperaturi redus, între orele 19,00 – 9,00”, transmite compania printr-un comunicat de presaă.

Timișorenii care nu doresc să consume energie termică pentru încălzire în perioada următoare au posibilitatea de a închide vanele de branșament sau una dintre vanele de izolare ale contorului de energie termică.

Potrivit Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică al Municipiul Timișoara „sezonul de încălzire este definit ca fiind de regulă perioada 1 octombrie – 30 aprilie a fiecărui an. Pentru sistarea totală a căldurii, temperaturile trebuie să fie peste 10 grade Celsius timp de trei zile consecutiv, atât ziua cât şi noaptea.