Siutație HALUCINANTĂ la DNA. Se CLASEAZĂ DOSARE într-o veselie

Siutație HALUCINANTĂ la DNA. Se CLASEAZĂ DOSARE într-o veselie

Odată cu desfințarea Serviciului de Combatere a Corupției în Justiție, la conducerea căruia s-a aflat Florentina Mirică, procurorii DNA au început clasarea pe bandă rulantă a celor aproximativ 300 de dosare care privesc magistrați.

Clasarea pe bandă rulantă a dosarelor ar avea drept cauză teama ca acestea să nu ajungă la noua Secție a PICCJ de Investigare a infracțiunilor comise de magistrați, dosare care au fost folosite de către DNA pe post de șantaj.

Un caz concret este cel al fostei procuroare DNA Mariana Alexandru, pensionată dubios în 2014 (În plin scandal Gala Bute), în prezent consilier al procurorului șef DIICOT Felix Bănilă. Mariana Alexandru a fost cercetată pentru fapte comise în perioada în are era procuror la DNA, de către un coleg, procurorul Iulian Pancescu.

Mariana Alexandru se consider siderată de documentul transmis de DNA, prin care dosarul său a fost clasat: „Confirm ca ieri (vineri) în jurul orei 16:00, am intrat în posesia acestei solutii. Am citit documentul si sunt socata de dimensiunea abuzului care s-a facut. O dovada evidenta este ca acest dosar a fost tinut timp de 4 ani, pana în momentul în care, probabil în perspectiva controlului Inspectiei Judiciare, a fost solutionat. Salut initiativa Inspectiei Judiciare de a efectua controlul pe dosarele cu magistrati pentru ca fara aceasta actiune dosarul meu ar fi fost în continuare ascuns, pentru a nu se afla teribilul abuz al conducerii DNA. Daca eu, un procuror-sef din DNA, cu peste 30 de ani vechime din care 9 chiar în DNA, am patit asa ceva, atunci sunt curioasa ce regasim în celelalte 299 de dosare”, potrivit Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și mai dubios este faptul că procurorii au infirmat dosarul în baza articolului 16 lit. a) Codului de Procedură Penală: "fapta nu exista". În urma scandalului, procurorii vor acum să schimbe încadrarea cu  articolul 16 lit. b) CPP, "fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege".