Nava Școală Mircea pleacă miercuri, 1 iunie 2015, în al 35-lea său voiaj internațional. Croaziera va cuprinde patru porturi din Mediterana și va dura 40 de zile. Dar, acest voiaj este mai mult decât un simplu marș de instrucție. În exclusivitate pentru Evenimentul zilei, Comandorul Gabriel Moise – comandantul venerabilei corăbii, Viceamiralul de Flotilă Vergil Chițac – comandantul și rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și căpitanul de Cursă Lungă Laurențiu Mironescu – președintele Ligii Navale, anunță că susțin și promovează un viitoare călătorie circumterestră a „Bricului ” Mircea. Și nu oricum, ci, în prima parte, exact pe urmele goeletei Speranța, celebrul velier din romanul ecranizat al scriitorului Radu Tudoran, „Toate pânzele sus!”. Un important ONG constănțean „Asociația Civică pentru Constanța” și-a anunțat și el sprijinul pentru temerarul demers.

Mircea va avea la bord și cadeți chinezi!

Înainte de a pleca în voiaj, comandorul Gabriel Moise, comandant de peste un eceniu al „Bricului ” Mircea ne-a declarat că dorința sa cea mai arzătoare este să navigheze cu nava simbol a Marinei Române în jurul lumi. De ce nu, poate chiar la anul! Dar până atunci are niște noutpți surprinzătoare. „Acesta este al 35-lea marş de instrucţie al Navei Şcoală Mircea, în anul în care a împlinit 76 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare. N.S. Mircea are în palmares, până acum, trei traversade ale Atlanticului, ultimele două făcute, după ce nava a fost reparată şi modernizată în şantierul naval din Brăila. Puţină lume îşi dă seama că, deşi septuagenară, corabia noastră este, practic, o navă nouă! Corpul ei este foarte bine întreţinut iar velatura o are de un an de zile. Anul acesta continuăm marşurile anuale de instruţie practică, cu un voiaj în patru porturi din Mediterana. Dacă până acum, pe lângă studenţii şi elevii noştri am avut la bord şi cadeţi din ţări europene şi NATO, de această dată vor face parte din echipaj şi doi cadeţi chinezi! Iar frumos este că marea naţiune maritimă care este Grecia şi-a trimis pentru instruire şi perfecţionare, pe nava noastră, cinci cadeţi şi un ofiţer!”, se mândrește tânărul comandant al N.S. Mircea, în vârstă de numai 45 de ani.
Comandorul Gabriel Moise, comandantul N.S. Mircea, și Viceamiralul de flotilă, Vergil Chițac, comandantul și rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân"

Pe urmele goeletei Speranța!

Inimosul marinar, care a navigat zeci de mii de mile marine cu nava sa pe trei continente, susține că „Mircea” este cel mai valoros ambasador al României. „Aşa cum v-am mai spus şi anul trecut, după terminarea Regatei Mării Negre, în consens cu rectorul Academiei Navale, contraamiralul de flotilă Vergil Chiţac, ne dorim ca în scurt timp, poate chiar la anul, cu ocazia împlinirii a 77 de ani – de când Mircea brăzdează mările – el să aibe ocazia şi noi satisfacţia de naviga în jurul lumii! Durata marşului ar fi de zece luni. Prima parte a periplului ar trebui să fie, aşa cum l-a schiţat domnul contraamiral Chiţac, pe urmele goeletei Speranţa, din romanul ecranizat al lui Radu Tudoran, <>, care ne-a încântat tuturor copilăria şi adolescenţa. Evident itinerariul imaginat se poate modifica, dar trebuie să rămână circumterestru. Nu există, pentru România, un ambasador mai eficient ca N.S. Mircea! Asta vo spun eu, comandantul acestei nave cu care am navigat pe trei continente cu zeci de porturi de escală!”.

CLC Laurențiu Mironescu: „N.S. Mircea poate fi embrionul renașterii noastre ca națiune maritimă!”

Puțin probabil să existe vreo navă de-a noastră care să însemne ceva pentru atâtea generații de marinari ai României spune și Căptitanul de Cursă Lungă (CLC) Laurențiu Mironescu, președintele Ligii Navale Române. „Fiecare dintre noi, cei care am băut apă din tanc și nu ne mai vindecăm de boala asta numită marea, avem câte-o parte de suflet lăsată pe vreo punte, pe vreo comandă sau prin sala mașini a unei nave. Fiecare din cele câteva sute de nave ale noastre a însemnat câte ceva pentru cei care au trudit acolo. Nava școală Mircea înseamnă câte ceva pentru toți. E numitorul nostru comun. Mircea ne validează pe noi, românii, ca aristocrați ai acestei meserii. Într-o perioadă în care puține ne mai recomandă în domeniul maritim, Mircea este dovada a ceea ce am fost odată și, martor al suișurilor și coborâșurilor noastre, Mircea poate fi embrionul din care putem renaște ca națiune maritimă”, se entuziasemază, comandantul de navă Mironescu.


CLC Laurențiu Mironescu, președintele Ligii Navale (FOTO: www.cugetliber.ro)

Este necesar un demers al societății civile pentru a sensibiliza Guvernul!

Un voiaj în jurul lumii al navei școală Mircea este pe cât de posibil pe atât de necesar, întărește CLC Laurențiu Mironescu vorbele confratelui său militar, cdr. Gabriel Moise: „Cumva datorăm lumii maritime un astfel de periplu, pentru emoțiile pe care Mircea le stârnește pe oriunde apare, pe orice mare, prin orice port. Îl datorăm și studenților Academiei Navale care pot învăța mai multe dintr-un marș cu velele decât din orice seminar de analiză matematică. Construcția bricului Mircea a fost demarată de o subscripție publică organizată de Liga Navală Română, la finalul anilor '30. Regatul României a completat generos fondul oferit de cetățeni și a comandat nava unui șantier de elită al vremii. Scenariul poate fi repetat peste ani, iar Liga Navală Română este gata să inițieze un demers similar care să coaguleze energiile financiare ale tuturor acelora care doresc să îl vadă pe Mircea traversând Atlanticul, să treacă prin canalul Beagle spre Pacific și să ne reprezinte nația cu silueta sa simbol al unor vremuri în care timpul cântărea mai mult!”.

Amiralul Vergil Chițac: Orice drum de zeci de mii de mile începe cu primul pas

Pentru că această navă de peste 75 de ani poate declanșa un bulgăr emoțional care să ne readucă ambițiile maritime de altădată, voiajul navei școală Mircea în jurul lumii este o aventură pe mare, cu toate ingredientele ei, cu valuri și vreme rea, dar poate deveni începutul unui alt gen de aventură, instituțională și administrativă, al cărui succes să ne mai dea o șansă, de-a fi participanți la inevitabila schimbare spre lumea maritimă a viitorului, de unde nu avem dreptul să lipsim, mai spune CLC Mironescu.Dar totul a plecat de la un interviu acordat EVZ de Viceamiralul de Flotilă Vergil Chițac, comandantul și rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, anul trecut, după terminarea Regatei Mării Negre.

În acel interviu, amiralul Chițac schița, pentru Evenimentul zilei, un posibil marș al „bricului” în jurul lumii: „Un ipotetic traseu al posibilului periplu ar fi: Sulina – Istanbul – Pireu –Port Said – Marsilia – Las Palmas, cu toate că în carte Speranţa n-a ancorat în Insulele Canare – Pernambuco, actualul RecifeMontevideoBuenos Aires şi Punta Arenas. Apoi, întoarcerea cu o traversadă a Pacificului cu o escală de aprovizionare la Papeete – în Tahiti, Wellington – în Noua Zeelandă, Sidney şi Hobart – în Tasmania, unde există o puternică şcoală navală. După ocolirea Australiei pe la sud, cap-compas Jakarta, Singapore, Male – din Maldive – încă o escală pe drumul spre Canalul Suez, înainte de a ajunge acasă. Pentru moment este doar o fantezie de-a noastră, dar orice drum de zecii de mii de mile începe cu primul pas!”.

Costuri și precedente

Cât ar costa o astfel de iniţativă, în cât timp ar fi realizabilă şi care ar fi beneficiile ulterioare, l-am întrebat atunci pe comandantul Academiei Navale, unitate în subordinea căreia se află „Mircea”. Sunt onest şi nu pot aprecia acum, nici măcar aproximativ, costurile. Depinde de numărul de membri ai echipajului, dacă faci, sau nu schimb de echipaj la cadeţi şi altele. Ar putea dura şapte-opt-nouă luni. Dar este, repet, realizabil, dacă există voinţă! Cât despre beneficii, ar fi uriaşe ca imagine a României în lume!”.

L-am mai întrebat pe amiral dacă știe de cazuri în care alte veliere străine au făcut astfel de fantastice călătorii, sau măcar de o lungime şi durată considerabilă? „Cum să nu!”, a sărit ca ars amiralul: O corabie poloneză, Iskra – mai mică ca a noastră – a făcut înconjurul lumii chiar de două ori. Velierele ruseşti Sedov şi Kruzenshtern, mai vechi ca Mircea, l-au făcut şi ele. Şi, ca să vezi, una din navele-surori ale bricului, Sagres, cu pavilion portughez, l-a făcut şi ea. De ce nu şi corabia noastră!”.

Programul celui de-al 35-lea marș de instrucție al N.S. Mircea

În perioada 1 iulie – 10 august, nava şcoală „Mircea”, din subordinea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân", efectuează marşul anual de instrucţie în Marea Mediterană. Itinerarul de marş cuprinde escale  în patru porturi – Civitavecchia (Italia), Barcelona (Spania), Marsilia (Franţa), Bar (Muntenegru). Echipajul de la bordul velierului este format din 157 de membri, dintre care 29 de studenţi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi 52 de elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu”.Urmare a parteneriatelor de cooperare în domeniul educării şi formării  studenţilor, încheiate între Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi instituţii de învăţământ similare din lume, alături de cadeţii români la marşul de instrucţie vor participa şi 13 cadeţi străini din Bulgaria, China, Grecia, Polonia şi Turcia.

Pe timpul celor 40 de zile de marş, nava va parcurge aproximativ 4600 mile marine în Marea Neagră şi Marea Mediterană, pe parcursul cărora studenţii şi elevii vor căpata noi deprinderi marinăreşti şi profesionale.

Scurt istoric al N.S. Mircea și al ultimelor sale voiaje

Nava şcoala „Mircea”, în fapt un barc cu artimon” – nicidecum „bric” cum i se spune popular, în amintirea adevăratului bric Mircea construit la Londra în 1888 și ieșit din serviciu înainte de al II-lea Război Mondial – a fost construită în perioada 1938 – 1939 la Şantierul Blohm und Woss din Hamburg, Germania. 

După ultima reparaţie capitală, finalizată în anul 2002 la Şantierul Naval din Braila, „Mircea” a efectuat în fiecare an marşuri de instrucţie. În anul 2004, „Mircea” a traversat Oceanul Atlantic pentru a doua oară (prima traversadă a avut loc în anul 1976) şi a concurat la competiţia nautică Tall Ships Challenge 2004". În anul 2005, nava şcoala „Mircea” a efectuat un marş de instrucţie în Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului, participând la competiţia nautică „Tall Ships Race 2005” şi la mai multe festivaluri maritime internaţionale şi manifestări jubiliare în Belgia, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, Germania şi Olanda. Marşul de instrucţie din anul 2006 a fost efectuat în Marea Neagră, Novorossyisk, Sevastopol, Odessa, Varna şi Samsun fiind porturile de escală. În anul 2007, nava şcoala „Mircea” a efectuat un marş de instrucţie în Marea Mediterană, participând la competiţia nautică „Tall Ship Race Mediterranea 2007” şi având escale în porturile – Pireu, Alicante, Barcelona, Toulon şi Genova. Anul 2008 a reprezentat un marş de instrucţie de 115 zile în Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Baltică şi participarea la trei festivaluri maritime – „L’Armada de Rouen 2008„, „La Fete du Brest”, şi „Hanse Sail Rostock 2008”. Cu ocazia „Hanse Sail Rostock 2008” au fost sărbătoriţi 50 de ani de la lansarea la apă a „surorii” mai mici a N.S. „Mircea”, nava şcoală a Marinei Germane, „Gorch Fock II”.

A treia traversadă a Atlanticului în 2009

În anul 2009, nava a executat cea de a treia traversadă a Oceanului Atlantic, participând la regata „Tall Ships Atlantic Challenge 2009”, în Statele Unite ale Americii. Escalele acestui marş au fost – Catania, Cadiz, Tenerife, Hamilton, Charleston, Boston, Ponta Delgada şi Melilla. În 2010, nava a efectuat marşul anual de instruire practică în perioada 30 mai – 24 iunie 2010, cu escale în porturile Istanbul, Brindisi şi Izmir. În 2011, nava a efectuat marşul anual de instruire practică în perioada 4 aprilie – 9 mai, cu escale în porturile Istanbul, Pireu şi Durres. Nava şcoală „Mircea” a efectuat, în anul 2013, marşul anual de instrucţie cu cadeţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi Şcolii Militare de Maiştri a Forţelor Navale „Amiral Ioan Murgescu”. Pe timpul acestui marş,  „Mircea” a făcut escale în porturile Istanbul (Turcia) şi Salonic (Grecia).În anul 2014, nava-şcoală „Mircea” a participat la competiţia nautică „SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014” , cu un echipaj format din 134 de ofiţeri, maiştri militari şi cadeţi români, alături de opt cadeţi străini. „Bricul” a făcut escale în porturile Varna (Bulgaria), Novorossyisk și Soci (Rusia).