L-a detronat pe Marx după ce lumea s-a prins ce e comunismul

L-a detronat pe Marx după ce lumea s-a prins ce e comunismul

La câţiva ani după moartea tatălui său, în 1856, la 16 aprilie 1859 a murit de tuberculoză. Recollections, un jurnal privat al Revoluţiei de la 1848, a fost publicat postum în 1893.

Scriitorul şi omul politic Alexis de Tocqueville s-a născut la 29 iulie 1805, la Paris. Părinţii săi erau Herve-Bonaventure Clerel de Tocqueville, descendent al unei familii de nobili normanzi, şi Louise Le Peletier de Rosanbo, nepoata lui Malesherbes şi cumnata lui Chateaubriand.

În lipsa tatălui său, Tocquevile l-a avut pe abatele Lesueur ca tutore. La 16 ani intră la Colegiul Regal din Metz pentru a studia filosofia.

În această perioadă, Tocqueville a început să aibă îndoieli privind rolul aristocraţiei în guvernarea franceză, suferind, totodată, o criză religioasă care îl va afecta pentru toată viaţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiu de baron

La 18 ani, a terminat colegiul, mutându-se la Paris, pentru a studia dreptul.

Între timp, cariera tatălui continua să avanseze. În 1826, a devenit prefect de Versailles, cea mai influentă prefectură din Franţa, iar în 1827, Carol al X-lea l-a făcut baron. În aceeaşi perioadă, Tocqueville a primit o poziţie de ucenic la Tribunalul din Versailles.

Revoluţia din iulie 1830, în care Carol al X-lea a abdicat, şi urcarea lui Ludovic-Filip la tron au avut repercursiuni puternice asupra vieţii lui Tocqueville, care a început să privească Statele Unite ca un model politic.

Citește și Câți oameni l-au condus pe Marx pe ultimul drum

Exclus din viaţa politică după instituirea celui de-al doilea Imperiu Francez, în timpul lui Napoleon al III-lea, s-a axat pe scrierea volumelor L'Ancien Régime et la Révolution (1856).

În 1835, a fost publicată prima parte din lucrarea De la démocratie, cunoscută sub titlul Democracy in America, primită foarte bine de societatea europeană.

Opera lui s-a bucurat de mare recunoaștere după declinul marxismului.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric