Kremlinul, mai decis ca oricând. Exerciţiile nucleare au fost deja programate

Kremlinul, mai decis ca oricând. Exerciţiile nucleare au fost deja programatePreședintele Rusiei, Vladimir Putin. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Vladimir Putin a anunțat la începutul acestei luni că forțele armate ruse vor efectua simulări și exerciții militare cu arme nucleare tactice. Luni, 20 mai, administrația prezidențială rusă a precizat că simulările respective „vor avea loc într-un termen adecvat”.

Vladimir Putin, noi precizări despre exercițiile militare

De asemenea, Kremlinul a precizat că exercițiile militare cu armele nucleare tactice reprezintă „o chestiune care ține de Ministerul Apărării”. Potrivit publicațiilor din Federația Rusă, ordinul președintelui Vladimir Putin vine în contextul în care securitatea statului rus a fost amenințată de statele occidentale.

Chestionat de jurnaliști în legătură cu ordinul dat de Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a furnizat o dată exactă pentru exercițiile militare. În schimb, purtătorul de cuvânt a subliniat faptul că ministrul Apărării este în măsură să ofere mai multe informații în acest sens.

Vladimir Putin a votat on-line

Putin, cel mai longeviv președinte rus post-URSS. Sursa foto: Captura ecran

Clarificări de la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov

„Aceasta este o întrebare pentru Ministerul Apărării. Există într-adevăr un ordin din partea comandantului suprem, acesta va fi executat în intervalul de timp adecvat", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Într-o declarație anterioară, ministerul rus al Apărării a precizat că la ordinul președintelui forțele armate au demarat pregătirile pentru o aplicație militară pe termen scurt cu formațiuni de rachete din Districtul Militar Sudic.

Vladimir Putin, Rusia

Președintele Rusiei. Sursa foto: Arhiva EVZ

Vladimir Putin răspunde statelor occidentale

În cadrul exercițiilor militare militarii vor fi instruiți să pregătească și să folosească arme nucleare non-strategice. Obiectivul urmărit de administrația președintelui Putin constă în asigurarea integrității și suveranității teritoriale a Federației.

Exercițiile militare se vor desfășura la granița cu Ucraina și se vor constitui în trei etape. În a doua etapă vor participa și soldații lui Lukașenko, aliatul tradițional al liderului rus, potrivit Tass.