Kraft Foods, un business internațional demarat cu vânzări de brânză din căruță
- Ghițulescu Radu
- 24 august 2024, 22:50
În 1903, James L. Kraft, fondatorul Kraft Foods, a început un business de vânzări de brânzeturi din ușă în ușă în Chicago. Peste 112 ani, Kraft Foods Group a fuzionat cu H.J. Heinz Holding Corporation și a devenit Kraft Heinz, unul dintre cei mai mari producători de alimente și băuturi din lume.
Gigantul Kraft Foods a crescut dintr-o afacere de livrare angro de brânzeturi, înființată în Chicago în 1903 de James L. Kraft. Întreprinzătorul era născut în Canada și provenea dintr-o familie de fermieri de origine germană. A fost al doilea fiu din 11 copii avuți de Minerva Alice și George Franklin Krafft.
Kraft a venit în Buffalo, New York, în 1902, unde a lucrat pentru Shefford Cheese Company. În anul următor, a devenit partener în cadrul companiei. Dar nu pentru mult timp, partenerii săi au desființat brusc acordul în timp ce el se afla într-o călătorie de afaceri la Chicago pentru a inspecta filiala locală a companiei.
Blocat în marele oraș, Kraft și-a folosit cei 65 de dolari rămași pentru a închiria un cal și o căruță și și-a înființat propria afacere. Cumpăra brânză angro și o vindea apoi comercianților locali.
În 1903, îi scria unui prieten: „Nu am o afacere mare acum. Dar știu ce pot face. Și, în mai puțin de cinci ani, mă aștept să am una dintre cele mai bune afaceri cu brânzeturi en-gros din acest oraș.”
Și a avut dreptate. Iar pe măsură ce afacerea s-a îmbunătățit în următorii ani, James L. Kraft și-a adus lângă el frații. Charles Herbert, Frederick, Norman și John Henry au devenit și ei părtași la afacere.
Armata, secretul succesului Kraft
În 1914, J.L. Kraft & Bros. Company, care mai târziu a devenit Kraft Foods Inc. a deschis prima sa fabrică de brânzeturi în Stockton, Illinois
Kraft a dezvoltat un proces, brevetat în 1916, de pasteurizare a brânzeturilor. Astfel, acestea rezistau alterării și puteau fi expediate pe distanțe lungi. Compania a crescut rapid, extinzându-se în Canada în 1919.
Marea lovitură a dat-o însă în timpul Primului Război Mondial. Guvernul Statelor Unite a făcut mai multe comenzi de brânză în cutii pentru forțeler armate. Iar Kraft a fost principalul furnizor.
L. Kraft a fost președintele companiei din 1909 până la moartea sa în 1953. De-a lungul anilor, a introdus numeroase produse inovatoare și a utilizat tehnici de marketing originale pentru a face din compania sa unul dintre cei mai importanți producători de alimente din America de Nord.
Kraft nu era pasionat însă doar de afaceri. Era bijutier amator și a fost profund implicat în Biserica Baptistă din Chicago. La mijlocul anilor 1920, Kraft a început chiar o afacere pentru a crea o comunitate de golf și tenis în Lake Wales, Florida. Prăbușirea pieței bursiere din 1929 i-a dat însă peste cap planurile.
Prețul succesului
În 1930, compania Kraft a fost achiziționată de National Dairy Products Corporation (înființată în 1923). Aceasta a adoptat denumirile Kraftco Corporation în 1969 și Kraft, Inc. în 1976.
În 1980, compania a fuzionat cu Dart Industries, Inc., care producea bunuri precum electrocasnice, produse din plastic și baterii. Când Kraft, Inc. s-a separat în 1986, a păstrat divizia de baterii timp de doi ani.
Ulterior, Kraft a fost achiziționată în 1988 de gigantul din industria tutunului Philip Morris Companies. Acesta cumpărase și General Foods în 1985 și ulterior a achiziționat Nabisco Holdings în 2000.
Afacerile General Foods și Nabisco au fost integrate în operațiunile gigantului Kraft General Foods. În 2001, printr-o ofertă parțială de acțiuni, Philip Morris a început să-și vândă pachetul de acțiuni la Kraft.
În 2007 Kraft Foods Inc. a devenit o corporație complet independentă, tranzacționată public.
Achiziții în lanț
În același an, Kraft a achiziționat divizia de biscuiți a companiei franceze Danone pentru peste 7 miliarde de dolari. În 2010, după negocieri lungi și tensionate, Kraft a preluat și Cadbury, o companie britanică de dulciuri, pentru mai mult de 19 miliarde de dolari.
Tot în 2010, Kraft a vîndut linia sa de pizza congelată Digiorno către Nestlé. Warren Buffett, cel mai mare acționar al grupului, a numit ambele tranzacții "prostești". Ulterior, Buffett a declarat că susține decizia.
Doi ani mai târziu, compania s-a reorganizat în două companii separate. Prima vinde produse alimentare în America de Nord, sub denumirea Kraft. Cea de a doua, Mondelēz International, comercializează snacks-uri la nivel global.
În 2015, compania-mamă Kraft a fuzionat cu H.J. Heinz Holding Corporation. Kraft Foods a devenit o divizie și o marcă în cadrul noului conglomerat format.
În prezent, Kraft Heinz are o capitalizare bursieră de aproape 43 de miliarde de dolari, potrivit companiesmarketcap.
Printre cele mai populare produse ale sale se numără ciocolatele Milka, Toblerone, Cadbury Creme Egg și Cadbury Dairy Milk, crema de brânză Philadelphia, deserturile Jell-O, băuturile instant Kool-Aid, cafelele Jacobs și Maxwell House și biscuiții Lu și Nabiscor.