Kovesi, umilită la Bruxelles. Fosta șefă a DNA, „îngropată” de rușine

Kovesi, umilită la Bruxelles. Fosta șefă a DNA, „îngropată” de rușine

Consiliul Uniunii Europene și-a susţinerea pentru numirea lui Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, în detrimentrul Laurei Kovesi.

Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, a fost umilită la Bruxelles, după ce Consiliul UE și declarat, din nou, simpatia și susținerea pentru francezul Jean-Francois Bohnert în ceea ce privește funcția de procuror-șef european.

„Prietenii” din Justiție. Cine i-a ridicat, de fapt, controlul judiciar lui Kovesi? Se cunoștea cu fosta șefă a DNA

„Echipa de negociere a Consiliului UE regretă că nu pot fi făcute progrese suplimentare şi că nu a fost posibil să existe un schimb de opinii cu negociatorii Parlamentului UE asupra unei viziuni a instituţiilor privind viitorul Biroului Procurorului European (EPPO) şi a primului procuror-şef UE. Consiliul UE crede că EPPO are nevoie de un profesionist experimentat şi independent care să poată administra Biroul de la început. (...). Chiar dacă este recunoscută valoarea celor trei candidaţi de pe lista scurtă, echipa de negociere reiterează că, pentru această funcţie, candidatul preferat de Consiliu este domnul Bohnert. Echipa de negociere a ţinut la curent Consiliul (la nivelul Coreper) cu regularitate despre stadiul negocierilor pentru confirmarea în funcţie a acestui candidat”, precizează instituţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Negociatorii Consiliului au exprimat deschidere pentru organizarea unei noi întâlniri săptămâna viitoare, la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu vor fi definitivate săptămâna viitoare, este probabil că se vor relua după instalarea noilor membri ai Parlamentului UE”, precizează Consiliul UE.

Echipa PE a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în fața presiunilor Guvernului României și să își reconsidere poziția față de candidatul Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Kovesi, mai aproape ca niciodată de șefia Parchetului UE. A treia rundă de negocieri are loc joi

Președintele Comisiei de libertăți civile (LIBE), Claude Moraes, membru social-democrat din Parlamentul European, regretă blocajul actual din negocierile cu Consiliul UE pentru numirea procurorului-șef european.