Kovesi, „planton” la instanţă, în procesul cu Antena 3

Kovesi, „planton” la instanţă, în procesul cu Antena 3

Înainte să vină în fața CSM pentru interviul legat de reînvestirea în funcția de șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi a găsit răgaz pentru a se prezenta personal la procesul cu jurnaliștii televiziunii patronate de Dan Voiculescu

Deşi în procesele civile participarea părţilor la proces este facultativă, în măsura în care sunt reprezentate de un avocat, Laura Codruța Kovesi a ținut să vină în persoană, ieri, la Curtea de Apel București, unde s-a luat în discuție primul termen, în apel, din procesul intentat de șefa DNA unor jurnaliști angajați sau afiliați postului de televiziune Antena 3.

În primă instanță, Kovesi a câştigat daune morale în valoare de 250.000 de lei în procesul cu jurnaliştii Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică, însă avocatul acestora a făcut apel. Șefa DNA i-a dat în judecată pe cei patru pentru afirmațiile făcute la postul Antena 3, în legătură cu o așa-zisă mușamalizare în dosarul în care au fost anchetați Bercea Mondial și Mircea Băsescu.

Ireconciliabili, ca la divorț

Ne puteți urmări și pe Google News

Că relaţia dintre cele două părţi este ireconciliabilă în acest dosar a reieşit şi din felul în care s-au poziţionat în sala de judecată, aproape goală la acea oră.

Precum în cazul unui veritabil divorț, jurnalistul Răzvan Savaliuc - singurul dintre pârâți care a venit la proces - s-a așezat, alături de avocat, pe rândul de bănci din partea stângă, în timp ce Kovesi și avocata ei au stat pe cel opus, din dreapta. Şefa DNA a petrecut două ore în instanţă după ce a răspuns „prezent” la strigarea cauzei, iar pe parcursul dezbaterilor a stat în picioare, în faţa magistraţilor. Primul termen al procesului în apel a fost cât pe ce să fie și ultimul, însă avocatul jurnaliștilor a făcut tot posibilul să obțină o amânare. După ce a cerut, fără succes, reaudierea unor martori, care deja au compărut în instanţă şi rechemarea lui Kovesi la bară, avocatul jurnaliştilor a solicitat un termen pentru pregătirea apărării. Magistraţii au stabilit ca ultimul termen s

Interviu amânat

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, urma să susțină, astăzi, la Secția pentru procurori a CSM, interviul pentru un nou mandat la conducerea DNA. Ieri seară, Raluca Prună s-a adresat însă Consiliului, pentru a reprograma interviul, întrucât astăzi participă la Bruxelles, la Consiliul extraordinar JAI, convocat ca urmare a atentatelor teroriste care au avut loc în capitala Belgiei. Și Uniunea Judecătorilor a cerut amânarea interviului, pentru ca Prună să facă publice criteriile pe care le-a avut în vedere pentru reînvestire.