Kovesi: „Nu mă sperie baronii și magistrații corupți”

Kovesi: „Nu mă sperie baronii și magistrații corupți”

Șefa DNA spune că politicienii și oamenii de afaceri cu bani ar trebui să fie judecați în libertate doar în schimbul unor cauțiuni.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a participat în ultimele zile la emisiunea jurnalistei Sorina Matei, „Actualitatea Românească” de pe B1 TV, și la „Adevărul Live”.

În ambele cazuri, Kovesi a vorbit despre modul în care baronii locali încalcă legea și despre atacul acestora la adresa DNA și de faptul că inspectorii ANAF nu sunt în stare să recupereze prejudiciile constatate în instanță. „Evenimentul zilei” a sintetizat principalele poziții ale șefului DNA.

ATACURILE BARONILOR PSD

Ne puteți urmări și pe Google News

● Declaraţiile acestor baroni (n.r. - la adresa pocurorilor) sunt o amenințare reală pentru stabilitatea și independența instituției.

● Cine este nemulţumit de activitatea noastră poate sesiza CSM.

● Simplul fapt că suntem eficienţi în aceste anchete nu ar trebui să ducă la concluzia că ar trebui să ne desfiinţăm.

● Baronii se gândesc că nu pot fi prinși, că sunt mai inventivi sau mai deștepți decât procurorii și iată că nu este așa.

BIROUL DE ANCHETARE A MAGISTRAȚILOR CORUPȚI

● Cred că marea majoritate a magistraţilor sunt cinstiţi şi îşi fac treaba, dar există un procent de 1-2% care sunt cercetați.

● Sunt anumite localităţi unde se ştie despre X că toate dosarele ajung la el şi soluţiile se dau cum se dau.

● Cei mai mulţi care au fost prinşi aveau multe sesizări la Inspecţia Judiciară, care au fost clasate sau date la o parte.

● Am constituit şi un birou care are ca principală activitate combaterea corupţiei în sistemul judiciar.

● Au fost multe dosare în care s-a dovedit săvârşirea faptei fără interceptări.

ACTIVITATEA DNA

● Direcția Națională Anticoruție este una din cele cinci instituții nominalizate în raportul UE, a fost dată drept exemplu pozitiv.

● Nu cred că ar trebui să existe un proiect care să modifice structura acestei instituţii.

● Niciun infractor nu e mai deştept decât un procuror DNA, la un moment dat îi prindem.

CITAREA LUI MAZĂRE PE TERASĂ

● În cazul domnului Radu Mazăre a fost o procedură îndeplinită. Fusese citat prin telefon de un procuror, apoi jandarmii au pus în aplicare mandatul de aducere.

● Din perspectiva DNA, atunci când avem indicii că sunt fapte de corupție, investigăm acele fapte. În ultimii ani au fost destule fapte de corupție în legătură cu Portul Constanța.

APLICAREA CAUȚIUNII

● Cred că ar trebui să ne preocupe să aplicăm mai des măsura cauțiunii.

● Ar fi important, mai ales când prejudiciul este mare, punerea în libertate să se facă în acest fel, cu cauţiune.

COLABORAREA CU SRI

● Serviciul Român de Informații este principalul nostru colaborator în ceea ce privește furnizarea unor informații cu valoarea operativă. Avem o foarte bună colaborare.

● O parte din dosarele mari au fost lucrate împreună cu SRI. Din această perspectivă, percepţia este corectă.

Banii infractorilor nu se întorc la bugetul de stat

Șeful DNA s-a mai referit și la faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu reușeste să recupereze decât o mică parte din prejudiciile obținute în instanță.

„În cursul anului trecut, DNA a pus sechestre și a instituit măsuri asiguratorii de peste 300 milioane de euro. Problema este, după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă, ceea ce zicea ministrul Cazanciuc, la acest procent cred că se referea, că doar 5% din ce dispune instanța să fie confiscat se confiscă efectiv. Un procent extrem de mic!”, a declarat Kovesi, duminică seara, la „Actualitatea Românească”.

DIVULGAREA MANDATELOR DE INTERCEPTARE

● Există o problemă atunci când avem cauze cu magistrați. Dacă vrem să-i ascultăm telefonul, trebuie să obținem mandat de la colegii lui.

PLÂNGEREA LUI VOICULESCU

● O să vedem în urma analizării plângerii domnului Voiculescu (n.r. - legată de citarea judecătorului Stan Mustață în ziua în care trebui să dea un verdict în cazul său) cine a încălcat legea.

● Sunt sigură că procurorii și-au făcut treaba.

● Nu îmi e frică de nicio declaraţie a vreunui politician.

PARLAMENTARII ANCHETAȚI

● Anul acesta au fost investigaţi politicieni din toate partidele, indiferent dacă sunt sau nu la putere.

● Toate solicitările noastre de arestare preventivă, înaintate în acest an, au fost respinse.

● Avizele negative de arestare preventivă nu blochează ancheta.

● Noi continuăm cercetările cu persoana anchetată în stare de libertate.

Familie de magistrați

Laura Codruța Kövesi s-a născut pe 15 mai 1973 în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Activitatea profesională a fost începută, între 15 septembrie 1995 - 1 mai 1999, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Din septembrie 2006 până în octombrie 2012 a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și în această calitate membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. Pe 2 octombrie 2006 l-a înlocuit pe Ilie Botoș la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Laura Kövesi provine dintr-o familie de magistrați, fiind fiica procurorului Ioan Lascu, care a deținut din 1980 și până în 15 ianuarie 2010 funcția de șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.