Contracandidatul Laurei Kovesi pentru şefia Parchetului European, francezul Jean-François Bohnert, este încă în cursă!
Informația vine ca urmare a zvonurilor potrivit cărora magistratul francez s-ar retrage din cursă, în baza unei înțelegeri mai largi pentru posturile de conducere la nivelul UE.
Politicianul român Dacian Cioloș, ajuns șef al formațiunii pan-europene Renew Europe, a lăsat să se înțeleagă că fosta șefă a DNA are prima șansă pentru funcția la nivel european, pe fondul unei retrageri a contracandidatului său, care ar urma să primească un alt post, în țara de origine.
Informația a fost confirmată și de fostul său coleg de alianță electorală, Dan Barna, președinte al USR, care a spus că a ajuns și la el informația că Jean-François Bohnert şi-a retras candidatura şi că ar fi fost audiat pentru şefia Parchetului Naţional Financiar din Franţa.
Potrivit Politico.eu, însă, a infirmat acest zvon. „Contractat telefonic, Bonhert a declarat că încă este candidat pentru a fi procuror şef european”, a anunțat Politico.eu.
În plus, potrivit unui purtător de cuvânt al misiunii diplomatice a Franţei la UE, „în acest stadiu, nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Franţei”.