Kovesi: la DNA avem 5.100 de dosare repartizate la 86 de procurori
- Virgil Burl ă
- 29 ianuarie 2015, 16:27
Peste 5.000 de dosare penale sunt în lucru la DNA în prezent, repartizate către 86 de procurori, a declarat procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a evidenţiat rolul important pe care îl au ofiţerii de poliţie judiciară în instrumentarea dosarelor.
"Sunt un reprezentat al unei instituţii în care lucrează 190 poliţişti. Aceşti poliţişti au un rol esenţial în activitatea DNA întrucât lucrează direct cu procurorii şi în mod nemijlocit. În 2014 am înregistrat peste 4.900 de dosare penale şi azi dimineaţă aveam în lucru peste 5.100 de dosare penale care sunt repartizate unui număr de 86 de procurori. Avem în jur de 110 procurori în DNA, dar 25 dintre ei participă în şedinţele de judecată. Deci vedeţi o încărcătură foarte mare de dosare repartizate unui număr mic de procurori. De aceea, rolul pe care îl au poliţiştii judiciari în cadrul DNA este extrem de important", a precizat Kovesi la bilanţul activităţii Poliţiei Române. Ea a ţinut să remarce că profesionalismul poliţiştilor este esenţial, criteriile de selecţie fiind mult îmbunătăţite în 2014.
A crescut calitatea informărilor
"Cred că sustenabilitatea luptei anticorupţie ar fi mult îngreunată dacă nu am avea aportul acestor poliţişti.(...) Pot spune că în anul 2014 colaborarea dintre DNA şi Poliţia Română a fost mult mai intensă şi mai bună decât anii anteriori. Numărul informărilor, al sesizărilor, al dosarelor declinate de la dvs. către DNA a fost mult mai mare şi în acelaşi timp am remarcat şi o calitate mai bună a acestor sesizări.(...)", a declarat procurorul general al DNA.
Ea a adăugat că 2014 a fost un an "al provocărilor" atât pentru IGPR, cât şi pentru DNA, amintind despre implementarea "deloc uşoară" a celor două Coduri - penal şi de procedură penală.
Ce vrea Codruța
Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, o prioritate a DNA şi IGPR a fost în 2014 "curăţarea sistemului". "Cred că este păcat atunci când apar situaţii de incorectitudine, neprofesionalism sau corupţie, instituţia să fie blamată din cauza unuia sau mai multor angajaţi. Aş vrea să apreciez sprijinul pe care l-am primit în cauze în care am investigat poliţişti şi e bine că ambele instituţii am dorit să ne facem curăţenie. Şi DNA a avut procurori care au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, au fost şi poliţişti care au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, dar e important că aceste cazuri au fost identificate şi cred că se impune să analizăm cu mare atenţie cauzele ce favorizează apariţia acestui fenomen, dar şi vulnerabilităţile", a mai spus Kovesi.
Procurorul şef al DNA a spus că în 2014 numărul poliţiştilor cu funcţii de conducere anchetaţi de DNA a crescut.
"A fi poliţist este o onoare care presupune nu doar drepturi, presupune şi responsabilităţi, restricţii şi una dintre acestea este să te ţii departe de mediul politic şi să faci ceea ce este corect şi în interesul instituţiei.(...) Cred că rolul nostru este să ne preocupăm de profesionalism, de corectitudine şi de a creşte încrederea oamenilor în ceea ce facem. Încrederea cetăţenilor în cele două instituţii a crescut foarte mult şi aş vrea să vă spun că aceasta este cuantificată prin numărul foarte mare de denunţuri şi sesizări primite", a afirmat Kovesi.
A crescut numărul denunțurilor
Kovesi a menţionat că numărul plângerilor şi al denunţurilor a crescut cu circa 50% faţă de anii anteriori."(...) Dacă atunci ne bazam foarte mult pe sesizări primite de la instituţii publice sau servicii de informaţii, în 2014 peste 80% din dosarele DNA au fost deschise în urma sesizărilor venite de la cetăţeni, instituţii private, altele decât cele de informaţii. Cred că împreună trebuie să continuăm şi să ne exercităm profesia în aşa fel încât aceste aşteptări să nu fie înşelate. Din partea DNA veţi avea tot sprijinul, suntem deschişi la colaborarea cu toate instituţiile, în special cu Poliţia Română, vă asigur de tot sprijinul nostru în ceea ce faceţi", a mai spus Codruţa Kovesi.