Klaus Iohannis, mesaj de Florii și de Paștele Catolic. "Învierea Domnului să vă aducă pace tuturor"

Klaus Iohannis, mesaj de Florii și de Paștele Catolic. "Învierea Domnului să vă aducă pace tuturor" Sursă: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru credincioșii romano-catolici, evanghelici, reformați și unitarieni care sărbătoresc Paștele. Nu i-a uitat nici pe cei care celebrează duminică Floriile.

Președintele României a ținut să transmită un mesaj pe contul său de Facebook pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele Catolic, dar și pentru aceia care celebrează Floriile.

Klaus Iohannis a vorbit despre pace, speranță și solidaritate făcând referire și la evenimentele cumplite din Ucraina. Șeful statului i-a îndemnat pe toți românii să nu uite de semenii lor. "De Sfintele Paști înţelegem mai profund mesajul Jertfei şi suntem pătrunși de Lumina Învierii", a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de socializare.

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru toți românii

"Transmit tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici urarea de a sărbători Învierea Domnului cu sănătate și iubire, în comuniune cu cei dragi. Totodată, îi salut călduros pe credincioșii care celebrează duminică Floriile, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga creștinătate. De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului. Învierea Domnului să vă aducă tuturor pace, oriunde ați fi, în țară sau în comunitățile diasporei, iar iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!", este mesajul integral transmis de Klaus Iohannis românilor. Imediat zeci de internauți au postat mesaje."Paște fericit tuturor celor menționați și Dvs, domnule Președinte! / Sărbători pascale binecuvântate și dumneavoastră, Domnule Președinte ! / Paște fericit și Bunul Dumnezeu să vă ocrotească de dumneavoastră și întrega familie! / Sărbători Pascale Binecuvintate si Dumneavoastra Domnule Președinte. Multumim pentru tot ce faceți. / Dumnezeu sa dea pacea liniștea și dragostea tuturor celor ce se încred în puterea nevăzută dar simptita celui atotputernic Dumnezeu / Doamne Ajută, chiar să ne pese de aproapele nostru, să fim buni, că intr-o zi ,toți vom da socoteală în fața lui Dumnezeu. Sărbători binecuvintate", i-au transmis internauții. 

Ne puteți urmări și pe Google News