Klaus Iohannis le-a retras decorațiile. Ce au făcut așa grav aceste trei persoane să merite asemenea umilință
- Dodo Romniceanu
- 26 aprilie 2017, 07:17
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele privind retragerea decorațiilor domnilor Pena Eugen şi Oprea Viorel Traian, precum și a doamnei Socol Irina.
Potrivit siteului oficial al președinției, ”domnului Pena Eugen i-a fost retras Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, acordat prin Decretul Președintelui României nr. 979 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 10 ianuarie 2003, având în vedere Sentinţa Penală nr. 300/2014 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 66/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României”.
De asemenea, având în vedere Sentinţa Penală nr. 300/2014 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 66/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, i-a fost retras Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului Oprea Viorel Traian, acordat prin Decretul Președintelui României nr. 1095 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004.
Totodată, având în vedere Sentinţa Penală nr. 1088/2015 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 778/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, i-a fost retras Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Socol Irina, acordat prin Decretul Președintelui României nr. 84 din 24 februarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 3 martie 2003, se arată în comunicatul publicat pe siteul presidency.ro.