Klaus Iohannis: Guvernarea să elimine corupţia!

Klaus Iohannis: Guvernarea să elimine corupţia!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că guvernarea trebuie să fie "responsabilă şi realistă" şi să elimine corupţia.

"Salut faptul ca azi guvernul pune în dezbatere un proiect care poate deveni foarte important pentru dezvoltarea României. Acesta presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem. În acest sens, solicit guvernului sa întregească strategiile și politicile economice cu dimensiunea europeana. România de azi a depășit succesiv tranziția, aderarea europeana și criza economica. România are nevoie acum de un nou model de dezvoltare economica. Multe strategii au rămas pe hârtie, dar ma refer la mai mult de o lista de masuri economice. Mă refer la masuri care pot contura o strategie, ma refer la un model de dezvoltare la care românia este obligată să se gândească. Am agreat ca este oportun sa lucram la un proiect de tara post aderare. În plan economic, avem nevoie de o viziune sănătoasă, care sa le aducă românilor prosperitate durabilă. Avem nevoie de creștere economica sustenabila", a declarat Iohannis la Forumul Administraţiei Publice organizat de Guvern la Palatul Parlamentului.

"Avem nevoie de o guvernare responsabila și realista. Asta înseamnă consecventa pe calea reformelor, transparenta, decuplarea clientelei de la banul public și reducerea birocrației. Prin noi înșine, viziune și consecventa, putem construi un viitor mai bun. Avem nevoie de o economie sănătoasă care sa nu stea un an în exporturi, un an în consum. Trebuie sa gândim perspectivele economice dincolo de ciclurile electorale. Avem un tablou macroeconomic bun. Este esențială revigorarea investițiilor, trebuie sa recuperam restantele în materie de absorbție a fondurilor europene. Avem nevoie de politici propiata care sa încurajeze capitalul romanesc", a adăugat preşedintele.