Klaus Iohannis împlinește 65 de ani

Klaus Iohannis împlinește 65 de aniKlaus Iohannis. Sursa foto: facebook

Klaus Iohannis s-a născut la data de 13 iunie 1959, în Sibiu. Președintele României s-a născut într-o familie de sași transilvăneni. După școala germană, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai”. din Cluj-Napoca.

Klaus Iohannis împlinește 65 de ani

Klaus Iohannis este cel de-al patrulea Președinte al României ales după Decembrie 1989. Membru al unei vechi familii de sași transilvăneni, Klaus Iohannis s-a născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu. Este căsătorit din 1989 cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la un liceu de prestigiu din Sibiu.

În 1983 a devenit profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul „Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici, potrivit Administrației Prezidențiale.

După 15 ani de activitate ca profesor, Klaus Iohannis a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu. A fost inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Klaus Iohannis împlinește 65 de ani. Sursa foto: Facebook

Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar ulterior a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.

A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României.

În cel de-al doilea mandat de primar, Sibiul a devenit, în 2007, „Capitală Europeană a Culturii”, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene (UE) care a primit acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „Council.org Atlantic AtlanticCouncil Council AtlanticCouncil Atlantic Council DIS LE Council.org 黛 0 #Atlantic Atlantic uncil.org .org uncil ouncil.org 囍 Atlantic”Klaus Iohannis împlinește 65 de ani. Sursa foto: Facebook

În 2014 a  fost ales preşedinte al României

La 16 noiembrie 2014, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al României, cu 54,43% din voturi.

La 18 decembrie 2014 şi-a depus mandatul de preşedinte al PNL şi şi-a anunţat demisia din partid, ca urmare a alegerii sale în funcţia de preşedinte al României. A depus jurământul în faţa Parlamentului la 21 decembrie 2014.

Klaus Iohannis şi-a lansat în 2014, la Sibiu, volumul autobiografic intitulat „Pas cu pas”, în care retrasează momentele-cheie ale vieţii sale publice. De asemenea, în 2015 şi-a lansat, în cadrul Salonului Internaţional de Carte ”Bookfest”, volumul ”Primul pas”.

La 28 decembrie 2007, i-a fost conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, iar la 15 decembrie 2011, Ordinul Naţional al României „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „人 < Three Seas Summit VILNIUS, LITHUANIA 11 APRIL APRIL2024 2024 ee Seas mmit иuAHA T1APRL203 PTFL: Three ThreeSeas Seas Summit Three Se Summit ee Seas nmita Three ThreeSeas Seas Summit.. AT Summit 11001288 A 1 Three Summit”Klaus Iohannis împlinește 65 de ani. Sursa foto: Facebook

Klaus Iohannis a primi Crucea Federală de Merit, oferită de Germania

În 2006, a primit Crucea Federală de Merit, oferită de Republica Federală Germania. De asemenea, în 2008 a primit Ordinul Naţional Italian - Steaua Solidarităţii Italiene, în grad de Comandor.

În 2009 a primit Ordinul de Merit în grad de ofiţer al Marelui Ducat de Luxemburg şi, în acelaşi an, i-a fost acordat Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” din partea statului austriac precum şi Ordinul de Ofiţer al Coroanei Belgiene.

În 2010 a fost onorat cu medalia „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România” din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, precum şi cu placheta de onoare a Expatriaţilor din Germania. În iulie 2014, a fost distins cu Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, potrivit presidency.ro.