Scenariul unui candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidențiale. Răspunsul lui Klaus Iohannis

Scenariul unui candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidențiale. Răspunsul lui Klaus IohannisAlegeri. Sursa foto: Dreamstime.com

Klaus Iohannis a evitat să facă comentarii cu privire la perspectiva unui candidat propus de PSD pentru alegerile prezidențiale din septembrie, ținând cont de succesul obținut de social-democrați la alegerile locale.

Președintele României a mai subliniat că o comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost „o decizie bună”, susținând că numărul mare de alegători care au ieșit la vot duminică au confirmat acest lucru.

Va da sau nu PSD candidatul la alegerile prezidențiale

Întrebat dacă PSD e îndreptățit să dea candidatul comun la alegerile prezidențiale, având în vedere rezultatele alegerilor, Klaus Iohannis a subliniat că: „Este aceasta o chestiune care trebuie lămurită în interiorul Coaliției.

Și chiar dacă aș avea o opinie în această chestiune nu cred că ar fi corect să mi-o spun public”, a menționat președintele României.

Totodată, Iohannis a evitat să răspundă dacă PSD și PNL pot merge în Alianță și la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului.

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

Comentariile lui Klaus Iohannis vin în contextul în care Marcel Ciolacu declara în seara alegerilor că PSD e îndreptățit să dea candidatul la alegerile prezidențiale.

Social-democrații nu vor să renunțe la candidatul pentru prezidențiale

Luni, Marcel Ciolacu declara că dacă va exista în continuare o alianță politică, asta înseamnă că o să existe un candidat comun pentru funcția de președinte și listă comună la parlamentare, în decembrie.

„PSD, momentan, a câștigat alegerile. E foarte puțin probabil ca PSD să renunțe la candidat (la președinție – n.r.), ținând cont că chiar le-a câștigat”, a subliniat președintele PSD.

Marți, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-au întâlnit într-o ședință comună pentru a se decide în legătură cu posibilitatea unui candidat la alegerile prezidențiale.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cei doi lideri declarau înainte de alegeri că o decizie în acest sens va fi luată în această săptămână, după ce vor vedea cine va obține un scor mai bun la locale.