Klaus Iohannis a PROMULGAT o nouă LEGE!

Klaus Iohannis a PROMULGAT o nouă LEGE!

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, Legea privind diminuarea risipei alimentare. Acesta este un obiectiv urmărit de toţi operatorii economici.

Diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toţi operatorii economici din sectorul agroalimentar, potrivit agerpres.ro.

"În sensul prezentei legi, prin risipă alimentară se înţelege situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman din pricina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare. Operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare", prevede legea.

Aceste măsuri, conform ierarhiei de prevenire a generării deşeurilor alimentare, sunt:

  • măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea, ajungând până la consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare;
  •  măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform legislaţiei în vigoare;
  • măsuri privind transferul alimentelor prin donare sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, către entităţi, devenite operatori din sectorul agroalimentar, ca urmare a înregistrării la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu obligaţia respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de igienă, inclusiv cerinţele privind temperatura pe perioada depozitării şi transportului, precum şi la etichetarea corespunzătoare;

Încălcarea prevederilor acestei legi constituie contravenţie, dacă nu întruneşte condiţiile unei infracţiuni, şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 6.000 de lei.