Klaus Iohannis a decorat încă două personaje controversate

Klaus Iohannis a decorat încă două personaje controversate

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat ieri două noi personaje controversate, după ce făcuse același lucru și cu Octav Bjoza, acuzat de simpatii legionare.

 De data aceasta este vorba de chestorul principal de poliție, Ioan Nicolae Căbulea, și generalul Ion Burlui (foto). Fost secretar de stat în Ministerul de Interne, Căbulea a fost urmărit penal de Parchetul General pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în dosarul listelor electorale folosite la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012. Potrivit unor surse, dosarul său a fost clasat recent. El a fost decorat ieri cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă”, în grad de ofiţer.

Generalul Ion Burlui și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a fost acuzat că nu a intervenit în timp util, când s-a produs tragedia din Munții Apuseni, în care pilotul Adrian Iovan și studenta la Medicină Aura Ion și-au pierdut viața. El a primit „Ordinul Bărbăție și Credință în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News