Kim Jong - Un amenință cu folosirea armelor nucleare: „Partidul şi guvernul nostru vor reacţiona cu hotărâre la o confruntare totală cu o confruntare totală”

Kim Jong - Un amenință cu folosirea armelor nucleare: „Partidul şi guvernul nostru vor reacţiona cu hotărâre la o confruntare totală cu o confruntare totală” Arme nucleare. Sursa foto: Arhiva EVZ

Kim Jong Un amenință întreaga omenire, după modelul lui Vladimir Putin. Amenințările liderului nord-coreean se îndreaptă în primul rând asupra SUA, dar şi a altor state ostile.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a declarat că Phenianul nu va ezita să folosească armele nucleare dacă va primi noi ameninţări din partea SUA şi a altor state ostile. De asemenea, el a mai adăugat că „partidul şi guvernul nostru vor reacţiona cu hotărâre la bombe nucleare cu arme nucleare şi la o confruntare totală cu o confruntare totală”.

Declarațiile liderului nord-coreean vin după ce vineri, 18 noiembrie, Coreea de Nord a testat o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune. Acest incident a determinat o reacţie dură din partea SUA. În plus, armata Statelor Unite și forțele sud-coreene au demarat un exerciţiu aerian comun cu avioane de luptă F-35A.

Coreea de Nord a lansat o rachetă care putea ajunge pe teritoriul SUA

Racheta testată a fost un Hwasong-17. Este vorba de un nou tip de rachetă balistică. Mai mult decât atât, aceasta a fost lansată sub îndrumarea liderului ţării pe fondul „manevrelor militare confruntaţioniste nesăbuite ale SUA şi ale altor forţe ostile”. Racheta nord-coreeană a fost lansată din zona Sunana, în jurul orei locale 10:14 (0114 GMT). În plus, racheta ar fi putut ajunge pe teritoriul american.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, oficialii din SUA au condamnat gestul Coreei de Nord. Așadar, un purtător de cuvânt al Consiliul Național de Securitate din Statele Unite a declarat că acest eveniment încalcă mai multe rezoluții de securitate ale Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, autoritățile americane au cerut să fie organizată o întâlnire de urgență la Bangkok.

Rachetele cu capacitatea de a parcurge peste 5.500 de kilometri sunt considerate ICBM, rachete balistice. Rezoluţiile ONU interzic Coreei de Nord să testeze rachete balistice de orice tip, inclusiv cele care pot purta focoase nucleare. În ciuda acestor lucruri, situaţia din peninsula coreeană este în prezent foarte tensionată. Mai mult decât atât, observatorii militari se tem de testarea unor arme nucleare, informează Reuters.