KATHIMERINI: Scrisoare de susţinere a Greciei din partea lui Mike Pompeo

KATHIMERINI: Scrisoare de susţinere a Greciei din partea lui Mike Pompeo

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a trimis o scrisoare premierului grec, Kyriakos Mitsotakis, după cum au anunţat marţi ministrul de externe, Nikos Dendias, şi purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas.

În scrisoare, secretarul de stat american precizează că "semnarea acordului de colaborare reciprocă în domeniul apărării reprezintă un punct de cotitură spre o colaborare extinsă în domeniul securităţii între Grecia şi SUA". Se mai arată că prin acest acord cele două ţări "consolidează o relaţie strategică foarte strânsă" şi se subliniază relaţia "excepţională" dintre Grecia şi SUA, cum a caracterizat-o şi preşedintele SUA, Donald Trump, în timpul recentei sale întâlniri cu premierul grec.

Pompeo spune că recenta vizită a premierului grec în SUA a fost "o reconfirmare clară a relaţiilor strânse şi a colaborării dintre cele două ţări" şi subliniază "afirmarea Greciei, după aproape un deceniu de criză, drept un success story al revenirii economice" pe durata căreia Grecia "a dovedit o coeziune socială remarcabilă şi instituţii democratice puternice".

"Considerăm Atena un partener-cheie şi un factor crucial în estul Mediteranei şi în Balcani", subliniază Pompeo în scrisoarea sa, adăugând că "SUA vor rămâne angajate în susţinerea prosperităţii, a securităţii şi a Republcii Elene".

Ne puteți urmări și pe Google News

Secretarul de stat american mai spune că "SUA urmăresc îndeaproape evoluţiile din regiune şi au convingerea fermă că cei care au interese în Meditarana de Est vor trebui să urmărească găsirea unor soluţii prin mijloace paşnice (...) şi să se abţină de la orice act care ar putea fi provocator".

La sfârşit, Mike Pompeo notează că: "Nu avem nevoie de o escaladare a tensiunilor în regiune, ci mai degrabă de un dialog paşnic care să ducă la rezultate care respectă dreptul internaţional".

Traducere Rador după KATHIMERINI