Kate Middleton surprinde: de ce e când blondă, când brunetă

Kate Middleton surprinde: de ce e când blondă, când brunetăKate Middelton / sursa foto: captură video

În ultimele luni, schimbările de look ale Prințesei de Wales au atras atenția presei internaționale, după ce Kate Middleton a început să apară în public cu o nuanță vizibil mai deschisă a părului.

În cadrul Royal Variety Performance, desfășurat miercuri la Londra, alături de Prințul William, prințesa a oferit pentru prima dată o explicație referitoare la noua nuanță.

Comentariile făcute de Kate despre schimbarea de look

În timpul evenimentului, actrița și cântăreața britanică Su Pollard a felicitat-o pe Kate Middleton pentru noua culoare a părului.

Potrivit New York Post, artista i-ar fi spus prințesei: „Îmi place părul tău, pare mult mai deschis la culoare”. Conform aceleiași surse, Middleton a răspuns: „Înainte era șaten, dar a devenit deschis la culoare la soare”.

Prințesa de Wales a apărut pentru prima dată cu o nuanță caramel blond în septembrie, când a participat, alături de Prințul William, la inaugurarea grădinilor remodelate ale Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Două zile mai târziu, în timpul unei vizite la Women’s Rugby World Cup, părul prințesei părea însă mai închis la culoare, apropiindu-se din nou de nuanța brunetă pe care o purtase anterior.

Interacțiunea Prințesei Kate cu Jessie J

La același eveniment, Middleton a discutat cu artista Jessie J, moment despre care cântăreața a oferit detalii ulterior.

Conform The Independent, Jessie J a declarat: „De la o mamă la alta, care tocmai a trecut prin cancer, am vrut doar să o îmbrățișez.”

Artista a adăugat că ambele au recunoscut „că este ceva ce nu este ușor de parcurs, mai ales în ochii publicului”.

Jessie J a făcut public în iunie diagnosticul de „cancer mamar în stadiu incipient”, iar o lună mai târziu a anunțat că intervenția chirurgicală a fost un succes.

Jessie J

Jessie J / sursa foto: captură video

Kate Middleton a dezvăluit, la rândul său, în martie 2024, că se află sub tratament oncologic, iar în septembrie același an a anunțat că este „cancer-free”.

La finalizarea chimioterapiei, a scris:

„Nu vă pot spune ce ușurare este că am terminat în sfârșit tratamentul de chimioterapie. Acum, obiectivul meu principal este să fac tot ce pot pentru a rămâne fără cancer.”

Revenirea treptată la îndatoririle publice

Royal Variety Performance a reprezentat prima apariție pe covorul roșu a cuplului princiar după doi ani.

Kate Middleton, care împreună cu Prințul William are trei copii, a revenit la angajamentele oficiale în septembrie 2024.

În iulie 2025, în timpul unei vizite la Spitalul Colchester, a descris perioada de după tratament astfel: „Capeți un fel de curaj, stoicism prin tratament... faza de după e foarte, foarte dificilă.”