Kanal D este lider de audiență cu emisiunea Survivor România

Kanal D este lider de audiență cu emisiunea Survivor România

Kanal D își păstrează supremația printre televiziunile din țară cu emisiunea Survivor România, care a acaparat toate segmentele de public.

Survivor România plasează Kanal D în vârful audiențelor din România

Kanal D se menține în topul audiențelor cu emisiunea Survivor România, care a prins atât de bine în țară, încât a acaparat toate segmentele de public.

Unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți este la un pas de a pleca acasă. Amna a fost nominaliză de echipa faimoșilor pentru eliminare, după ce echipa roșie a pierdut jocul de imunitate.

Sâmbătă seară au urmărit Survivor România peste două milioane de români din întreaga țară. 2.583.000 de fani ai show-ului au fost cu ochii pe Kanal D în minutul de aur, înregistrat la 22:05.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Survivor Romania” a plasat Kanal D aseară pe primul loc, pe toate targeturile monitorizate, cu 11,5% Rating și 24,3% cotă de piață, pe targetul Național, cu 8,9% Rating și 24,2% cotă de piață, pe 18-49 Urban, și cu 9,0% Rating și 20,3% cotă de piață, pe All Urban.

Accidente grave la Survivor România

Jocul de imunitate de sâmbătă, 16 ianuarie, nu a fost lipsit de astfel de incidente, iar unii concurenți au avut nevoie de intervenția medicilor.

Echipa Războinicilor a fost cea care a avut cel mai mult de suferit. Doi dintre participanții din Republica Dominicană s-au lovit serios și au fost scoși de pe teren chiar în timpul probei pentru imunitate. Din păcate, aceștia nu au mai putut continua și au fost transferați la spital.

Starlin și Lucian au dat tot totul pe teren și au riscat propria sănătate, însă în cele din urmă echipa lor a fost nevoită să continue competiția în 9. Chiar și așa Războinicii au câștigat imunitatea, demonstrând că sunt extrem de competitivi.

„Mă simt OK, în putere, o durere care a fost foarte nasol. Ideea că i-am lăsat pe colegii mei aici a fost mai dureroasă pentru mine. Eu sunt foarte competitiv, dau tot în ring.

Sper că în câteva zile, o săptămână, sunt din nou pe teren. Când am aflat că avem imunitatea, am plâns. Cea mai mare bucurie din ultima perioadă”, a declarat Starlin care s-a ales cu un umăr bandajat din cauza unei lovituri puternice.

Lucian a lipsit de la consiliul de eliminare, prezentatorul Daniel Pavel precizând că tânărul mai are nevoie de îngrijiri medicale suplimentare. Războinicul s-a accidentat la piciorul drept și a rămas internat la spital, unde doctorii se asigură că nu are ligamentele rupte.

„Lucian nu s-a alăturat încă echipei Războinicilor pentru că a necesitat îngrijiri medicale suplimentare”, a declarat moderatorul de la Kanal D.