
Mai exact, vineri după-amiază, președintele Comisiei Europene i-a răspuns premierului Viorica Dăncilă, în legătură cu solicitările legate de cazurile individuale din România, dosarele unor persoane importante din țara noastră.
Dăncilă i-a cerut explicații lui Junker
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis pe 21 martie preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, o scrisoare în care îi adresează rugămintea de a clarifica "aspectele de fapt şi de drept" legate de o scrisoare a CE din octombrie 2012, transmisă Ministerului român al Justiţiei, în care se regăsesc solicitări "concrete, directe" privind anumite cauze penale şi anumite persoane cercetate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.
NUME GRELE bifate pe „LISTA NEAGRĂ”. Unde a ajuns DOCUMENTUL de la Comisia Europeană. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE!
Comisia Europeană recunoaște acel schimb de hârtii, recunoaște că a adresat întrebări legate de dosarele din România și se specifică faptul că acele întrebări erau menite de a pregăti o misiune tehnică ce urma să vină în țara noastră în noiembrie 2012, potrivit Antena3.
Reprezentantul Comisiei Europene subliniază faptul că nu s-a intervenit niciodată în cazurile individuale.