Bursa locurilor de muncă. Sursă foto: FacebookBursa generală a locurilor de muncă, organizată anual în luna mai, nu va mai avea loc în județul Buzău, după ce Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău a constatat că nu există suficiente oferte din partea angajatorilor, potrivit anunțului făcut de directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.
AJOFM anunță că nu există oferte de muncă
Directorul AJOFM Buzău a declarat că instituția nu a primit nicio ofertă de locuri de muncă care să justifice organizarea bursei generale în prima parte a anului 2026.
„În prima parte a anului 2026, Bursa generală a locurilor de muncă nu va mai avea loc, cel puțin la AJOFM Buzău. Ni s-a permis ca, în funcție de nevoia fiecărui județ, să organizăm bursa generală. Până la această oră, nu avem nicio ofertă de locuri de muncă prin care să se justifice organizarea unei burse generale. În funcție de evoluția ulterioară a pieței forței de muncă, vom organiza punctual o bursă, pentru un anumit angajator, dacă va fi nevoie”.
Bursa locurilor de muncă, anulată într-un județ din România
Acesta a explicat că evenimentul este organizat doar atunci când există un număr suficient de locuri de muncă vacante.
„Bursa se organizează în condițiile în care ai locuri de muncă destul de multe și atunci încerci să aduci forța de muncă într-un singur loc, unde inviți și angajatorii. La ora aceasta, nu avem locuri de muncă la modul semnificativ al cuvântului, adică nu sunt angajatori care să ofere un număr mare de locuri de muncă. Cu alte cuvinte, bursa nu își își justifică necesitatea de a fi organizată, cel puțin până la ora asta”.

Angajare. Sursă foto: Freepik
Numărul locurilor de muncă a scăzut semnificativ
Ionel Tociu a declarat că în ultimii ani numărul locurilor de muncă vacante a scăzut constant.
„Anul trecut, la bursa generală au fost în jur de 300 de locuri de muncă vacante și în jur de 600 de persoane. Legat de numărul locurilor de muncă, dacă acum doi ani de zile, în medie, aveam 200 de locuri de muncă vacante pe zi, anul trecut, în medie, am avut 100 de locuri de muncă, deci scăderea a fost de 50%."
În primele patru luni din 2026, situația s-a deteriorat și mai mult.
„În primele patru luni din anul 2026, avem undeva între 50 și 60 de locuri de muncă vacante, care, din nefericire, se repetă, multe dintre ele. Reale sunt cam în jur de 20-28 de locuri de muncă vacante pe zi. Suntem într-o perioadă în care angajatorii își reașează capacitățile de producție, sunt prudenți și încearcă să-și conserve ceea ce au, fără să mai aducă nimic suplimentar", a declarat Ionel Tociu.
Bursa pentru absolvenți va avea loc
Directorul AJOFM Buzău a menționat că instituția nu renunță la organizarea bursei locurilor de muncă dedicate absolvenților promoției 2026. Evenimentul va avea loc conform planificării și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
La nivelul județului Buzău, rata șomajului este de aproximativ 4% în luna aprilie. În evidențele AJOFM se află aproximativ 5.400 de persoane, dintre care în jur de 1.200 sunt șomeri indemnizați.
Pe fondul scăderii numărului de locuri de muncă disponibile și al prudenței angajatorilor, instituția a decis să nu organizeze bursa generală în acest an, urmând să intervină punctual dacă vor apărea cereri din partea angajatorilor.